Nu vreți să ne întâlnim cu Hristos?

Distribuie pe:

Pe vremea când slujea la o biserică din Ploiești, Părintele Constantin Galeriu și-a anunțat puținii credincioși din biserică că diavolul a promis că se va arăta celor care vor veni la biserică în cutare dată, la o anumită oră. Atât de convingător a fost părintele, pe care toți îl știau ca fiind foarte serios, încât, la momentul anunțat, s-a adunat puhoi de lume, că nu mai încăpeau oamenii nici în biserică, nici în curte… Se apropia și ora la care trebuia să-și facă „necuratul" apariția, lumea - cu sufletul la gură! Abia de respirau. Trec cinci minute peste ora anunțată, trec zece minute, trece un sfert de oră. Dracul, nimic. La un moment dat iese afară Părintele Galeriu și le vorbește:

- Fraților, așa cum v-am anunțat, astăzi trebuia să se arate dracul, să-l poată vedea toată lumea. Așa a promis. Dar se vede treaba că nu degeaba este numit de Mântuitorul ca fiind „mincinos și tatăl minciunii". Mincinos a fost, mincinos a rămas dracul; nu ni s-a arătat cum a promis… Dar eu stau și mă rușinez uitându-mă la voi; la fiecare Sfântă Liturghie sunteți chemați să-L vedeți pe Dumnezeu și nu veniți, decât câțiva dintre frățiile voastre. Dar când ați aflat că vine dracul, ați dat năvală. Ce mai poți să spui într-o astfel de situație?!

(Din volumul „Sub mantia smereniei",  apărut la Editura „Vatra Veche")

Lasă un comentariu