,,Prima Casă" Avantaje dacă alegeți locuințe în imobile noi

Distribuie pe:

Potrivit strategiei Programului ,,Prima Casă 2017-2021", propusă de Finanțe, procentul de garantare a creditului de către stat va fi corelat cu vechimea și rezistența imobilului, diferențiindu-se în funcție de vechimea imobilului achiziționat și/sau a calității acestuia urmare consolidării măsurată prin rezistența la seisme.

La creditele contractate pentru imobile cu destinația de locuință mai noi de 5 ani sau consolidate în ultimii 5 ani față de data acordării creditului, procentul de garantare de către stat se păstrează la nivelul de 50%, în timp ce pentru celelalte credite procentul de garantare de către stat va fi la nivelul de 40%.

,,Prin această diferențiere, pe de o parte se are în vedere sprijinirea îmbunătățirii calității locuirii prin acordarea unor condiții mai bune de locuit oferite de locuințele noi sau consolidate, iar pe de altă parte se are în vedere și diminuarea riscului de credit al statului în Program, ținându-se cont că colateralul reprezentat de o locuință nouă sau consolidată (toate celelalte aspecte fiind similare) este mai valoros, fiind diminuator de risc pentru statul român (de fapt același principiu este urmat și de finanțatori în cazul creditelor ipotecare acordate de către aceștia fără garanții de stat)" arată ministerul în document.

De asemenea se propune menținerea condiției conform careia, toate locuințele care se achiziționează în cadrul Programului trebuie să se încadreze în una dintre clasele A, B sau C de eficiență energetică.

În cadrul Programului, se are în vedere un plafon anual de garanții, de aproximativ 2 miliarde lei pentru primii doi ani acoperiți de strategie (2017-2018) și 1,5 miliarde lei pentru ultimii 3 ani (2019-2021), astfel încât să crească predictibilitatea creditelor ce pot fi acordate și contractate în cadrul Programului.

,,Reducerea plafonului de garanții după primii doi ani ai strategiei cu 500 milioane lei/anual are în vedere o reducere graduală a intervenției statului prin garantare asumând ca piața creditului ipotecar se va dezvolta concomitent cu creșterea accesibilității populației la produsele standard ale băncilor", argumentează Finanțele.

Lasă un comentariu