Dând expresie sentimentului de cald patriotism al maselor populare, scriitorii și în general oamenii de cultură din Transilvania au întreținut un permanent și puternic curent de interes și de adeziune pentru jertfele românilor de peste munți, mobilizând prin scrierile lor conștiințele în vederea înfăptuirii idealului de libertate și unitate națională. Sub acest raport, deosebit de valoros a fost și rolul presei române. Desfășurarea etapă cu etapă a războiului, victoriile și actele de eroism săvârșite de armata noastră sunt fapte așternute zilnic în coloanele periodicelor transilvănene. Răspunzând dorinței publicului larg de a cunoaște etapă cu etapă desfășurarea evenimentelor, Gazeta Transilvaniei dă asigurarea că va căuta să satisfacă, pe cât va fi posibil, toate așteptările. În acest sens, în nr. 30 din 3 mai/21 aprilie 1877, se arată că se vor transmite știri din câmpul sângelui și din România, cât se poate mai bine alese interesante, adevărate. Primele relatări apărute în presa românească din Transilvania, despre situațiile ivite ca urmare a ruperii legăturilor cu Poarta, scot în evidență hotărârea fermă a întregului popor de a apăra dreptul țării de libertate și autodeterminare. Un pasaj interesant este preluat de Telegraful Român din ziarul „Timpul". Se scria acolo că acum când este o țară de apărat în fața focurilor inamicului simt și românii că sunt o națiune. Conștiința patriotică este cu atât mai mare cu cât se vede izbucnind nu numai din sufletul societății culte, dar și din al poporului, ca un sentiment natural. Ofițeri, soldați, orășeni, țărani, toți deopotrivă simt ardoarea de luptă, setea de a înfrunta pericolul. Și în paginile Gazetei Transilvaniei sunt reliefate aceleași trăsături caracteristice atmosferei generale din România anului 1877: patriotismul maselor populare și spiritul mobilizator care le stăpânea.
Toate publicațiile transilvănene au îmbrățișat cu convingere fermă adevărul că independența de stat nu ne-a fost dăruită de cineva ci am cucerit-o prin luptă, țara plătind un greu tribut de sânge. De la primele confruntări militare care au avut loc la Dunăre și până la luarea celor mai puternice redute de pe teritoriul Bulgariei, armata și-a făcut datoria cu prisosință. Aportul ei la zdrobirea jugului otoman, care secole de-a rândul a menținut sub opresiune multe popoare ale Europei, a fost hotărâtor. Astfel se consemnează cu vie satisfacție în Gazeta Transilvaniei că brațul valoros al oștirilor române au căzut greu în cumpăna deciziei marilor bătălii. Soldații noștri au stat tot timpul sub comanda directă a superiorilor lor. N-a fost vorba deci de o încorporare a efectivelor noastre în cadrul armatei rusești, cum tendențios căutau unii să prezinte pe atunci situația. Armata română a acționat ca o armată de sine stătătoare. Operațiunile și mișcările ei s-au desfășurat însă pe baza planului comun de luptă întocmit cu comandamentul rus. Despre eroismul ostașilor noștri se vorbește cu cuvinte elogioase și în Telegraful Român, spunându-se că trupele noastre au făcut onoare armatei române, în general, prin admirabila lor ținută sub focul vrăjmașului. Se constată aceasta cu deosebită satisfacție pentru lauda apărătorilor onoarei și drepturilor României. Telegraful Român a publicat în paginile sale liste cu colectele efectuate în Transilvania pentru soldații răniți dar și pentru familiile celor aflați pe front.
În Gazeta Transilvaniei, de asemenea, se scria, cauza ostașului român e o cauză generală română, iar victoria lui e a întregii națiuni. Toate luptele purtate de ostașii români sunt relatate cu mult entuziasm și bucurie și cu un lux extraordinar de amănunte. Despre soldații care luptau și mureau pentru dorul eliberării patriei, Gazeta scria că mai frumos e să mori decât sub jug să trăiești. Despre victoria ostașilor români la Grivița, Gazeta Transilvaniei scria cu demnitate și mândrie națională că această victorie de la Grivița a făcut să strălucească paloșul românesc iarăși în vechea-i splendoare. Iar după cucerirea Plevnei același ziar scria cu justificată mândrie că în tot locul unde bate o inimă românească va duce numai bucurie și veselie, căci Plevna a căzut prin concursul valoroaselor brațe ale oștirii române. Prin articolele scrise în Gazeta Transilvaniei de Gh. Barițiu, Iacob și Aurel Mureșanu a fost abordată lupta de eliberare a popoarelor din imperiul otoman, imperiu multinațional și odată cu acesta și lupta de eliberare a popoarelor din împeriul multinațional habsburgic. Se susținea dezmembrarea imperiului otoman prin luptă, căci numai prin luptă se poate cuceri libertatea popoarelor și înlătura tirania.
Războiul pentru independență a constituit un prilej potrivit pentru românii transilvăneni spre a-și manifesta mândria și unitatea lor națională. Telegraful Român din Sibiu prin redactorul lui Nicolae Cristea, ca și Albina Carpaților de la Brașov, Amicul familiei de la Gherla, Rândunica de la Sibiu, susțineau o muncă intensă de informare și de transmitere a știrilor cu privire la desfășurarea războiului. Merită să fie remarcat articolul din Telegraful Român, nr. 103 din 29 decembrie 1877, cu privire la faima numelui de curcan. Se spune că trecând câteva luni de zile și numele de curcan a ajuns a fi popular în Europa; la Plevna, la Rahova, la Palanca, românii au dovedit că sunt adevărați urmași ai străbunilor lor, că știu să apere o cauză, că sunt un popor de bărbați. Și nimeni nu mai cutează a deosebi pe români de români, fie oriunde, în Moldova, în Muntenia, în Ardeal, în Banat, în Bucovina, românul, când e vorba de faptă bărbătească, e român ca toți românii. Se spunea acolo mai departe că asta ne leagă, ne împreună și ne încheagă, asta silește lumea să recunoască în noi un popor compus din oameni de același fel binecuvântat. Anul 1877 a dat Europei un nou popor. Revista Familia lui Iosif Vulcan vestea vitejia armatei române care a cucerit independența cu aceste cuvinte: Armata română și-a câștigat în războiul actual nu nume nemuritor și astfel a făcut națiunii române onoarea nepieritoare.
Producțiile literare transilvănene din perioada 1877-1878, ca și cele de mai târziu inspirate din faptele vitejești ale războiului pentru independență, au fost adevărate file de istorie a patriei căci din toate se desprinde ideea centrală a unității neamului și a libertății. Toate popoarele trebuie să fie libere și egale în drepturi. Orice popor mare sau mic are dreptul să fie liber. Poporul român încărcat de izbânda fiilor lui are și el dreptul la libertate și neatârnare, căci secole întregi au luptat frații noștri din România - scria Aron Densușianu în Apel la români, publicat în Gazeta Transilvaniei, nr. 45 din 24 mai 1877 - pentru lumină și lege contra barbarismului! Un Mircea, un Ștefan, un Mihai au trăit și au murit cu arma în mână la porțile Europei, înfrângând potopul barbariei și al întunericului. Pentru românii transilvăneni, războiul pentru independență a devenit un simbol al unității naționale a tuturor românilor și al înfăptuirii acestei unități care se va realiza în 1 Decembrie 1918. Războiul din 1877-1878 a fost războiul întregului neam la care toți fiii neamului erau obligați să participe. 1877 este fără îndoială un an de cotitură în istoria românilor, dar independența e o permanență a istoriei românilor, o constantă a vieții, idealurilor și aspirațiilor românești.
