Chiar și Lech Walesa?

Distribuie pe:

Stupoare! Fostul șef al istoricului sindicat „Solidaritatea", de la Șantierul Naval Gdansk, electricianul Lech Walesa, care a stârnit atâtea valuri în zona comunistă, europeană, de atunci, a colaborat cu poliția politică poloneză (SB), la începutul anilor '70! Așa afirmă șefii Institutului Memoriei Naționale (IPN), pornind de la concluziile experților grafologi. Șeful acelei comisii speciale pentru anchetarea crimelor contra națiunii poloneze, care face parte din IPN, procurorul general Andrzej Pozorski, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că „nu există niciun dubiu că Walesa, fost lider al sindicatului «Solidaritatea» (1980-1990) și președinte al Poloniei (22 decembrie 1990-22 decembrie 1995), urmașul generalului Wojciech Jaruzelski, a colaborat cu SB". El a făcut trimiteri la mai multe documente doveditoare, în manuscris, atribuite lui Walesa (angajamentul, semnat cu numele conspirativ „Bolék", 17 chitanțe pentru sumele de bani, primite de el, de la SB). O autenticitate demonstrată de experți ai institutului și de experți juridici de la Cracovia, care „au comparat înscrisurile cu diverse documente aflate în arhiva oficială (solicitările de carte de identitate, permis de conducere, pașaport). De reținut că fostul președinte al Poloniei, laureat al Premiului Nobel pentru Pace (1983), cu vreo 50 de ordine și medalii, subiect și autor de cărți, „a refuzat să pună la dispoziția experților o mostră de înscris!". Acuzațiile aduse, că ar fi fost colaborator al poliției politice, în perioada comunistă, au fost, mereu, negate de Walesa, care, de data aceasta, nu a putut fi contactat, aflat în drum spre capitala Columbiei, pentru a lua parte la o reuniune organizată de Comitetul Nobel. Avocatul Jan Widacki, reprezentantul lui Walesa, susținea, la televiziunea „Polsat News", că „problema nu a fost definitiv tranșată", așa că „va cere o nouă expertiză grafologică!". Doamne, cât de ciudate pot fi, uneori, întâmplările vieții! Chiar și Lech Walesa?!

(Surse: AGERPRES, Wikipedia, Enciclopedia liberă)

Lasă un comentariu