Doamne, miluiește!

Distribuie pe:

Rugăciunea „Doamne, miluiește", o spunem și noi. O spunem acasă când ne facem rugăciunea, o spunem în Biserică, când ne adunăm toți să I ne închinăm lui Dumnezeu. O spunem la Dumnezeiasca Liturghie, nu o dată, ci de multe ori. Din momentul în care începe sfânta slujbă și până se încheie, numărați, să vedeți de câte ori o zic cântăreții. Și împreună cu ei ar trebui să o spună și tot poporul, bărbați, femei și copii. O spunem toți, așa cum o spuneau și în Biserica Veche și se auzea ca un tunet. De o sută de ori se aude ,,Doamne, miluiește!" în fiecare duminică, la Utrenie și la Dumnezeiasca Liturghie. Dar și de câte alte ori nu o auzim!

Deși buzele noastre zic de mii de ori ,,Doamne, miluiește!", de ce Dumnezeu nu ne ascultă? Iată o întrebare pe care și-o pun adeseori cei care cred în Dumnezeu. De ce nu se întâmplă minuni? De ce? Pentru că ,,Doamne, miluiește!", pe care o zicem noi, diferă mult de ,,Doamne, miluiește!", pe care a zis-o femeia samarineancă. Aceea o spunea cu credință, cu smerenie, cu lacrimi. Se povestește că, în timp ce un tată citea din Scriptură cuvintele Domnului: „Iată stau la ușă și bat", copilul acestuia a fugit spre ușă. Și tatăl l-a întrebat:

- Unde te duci, dragul meu?

- Mă duc să-I deschid ușa lui Dumnezeu, răspunse copilul.

Ei, o astfel de credință ar trebui să avem și noi când ne rugăm lui Dumnezeu și zicem „Doamne, miluiește". Și să nu uităm și de răbdare!!!

Dacă și noi ne vom face rugăciunea ca și cananeeanca, dacă și noi zicem ,,Doamne, miluiește!" ca ea, atunci ușile închise se vor deschide și mila lui Dumnezeu

va alerga îmbelșugat ca o apă curgătoare.

(Din volumul „Sub mantia smereniei", apărut la Editura „Vatra Veche")

Lasă un comentariu