În timpul împăratului Ptolomeu, care a trăit cu 283 de ani înaintea nașterii lui Hristos, s-a făcut traducerea Sfintei Scripturi din limba evreiască, în cea elinească. Traducerea a fost făcută de 70 de cărturari mari. Între acești 70 de bărbați care au tâlcuit Sfânta Scriptură se afla și dreptul și bătrânul Simeon, care avea atunci 77 de ani. Fiecare din acești bătrâni trebuia să tâlcuiască câte ceva din Scriptură nu numai unul toată. Bătrânului Simeon i-a revenit să traducă pe Sfântul Prooroc Isaia. Și a ajuns el cu traducerea până la cap. VII, v. 14, unde se spune așa: „Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște fiu și vor chema numele lui Emanuel". Acesta tâlcuit înseamnă „Dumnezeu este cu noi". Și bătrânul Simeon, măcar că era sfânt și cărturar mare, când a ajuns la locul acesta din Scriptură, citind aceste cuvinte, s-a îndoit în inima lui și a zis: „Cum o fecioară să nască, că fecioara nu poate să nască, fără numai o femeie care a trăit cu bărbat?!" Și a gândit el că este o greșeală în locul acela. Atunci a șters și a scris că o tânără, în ascuns de bărbatul său, a trăit cu altul și alte cuvinte de felul acesta, care nu erau altceva decât o mare hulă și un neadevăr. Acestea erau în mintea lui, a lui Simeon, dar nu și în a lui Dumnezeu. După ce a scris așa, s-a dus să se odihnească. Când a venit dimineața, a găsit scris din nou și mai frumos: „Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște fiu"... și celelalte. El s-a mirat și nu știa cine a scris. Atunci iarăși a șters și sta atent să vadă cine șterge și scrie acele cuvinte. Și n-a putut pricepe până când, a treia oară i se arătă Arhanghelul Gavriil, îl apucă de mâini și-i zise: „Pentru ce te îndoiești, Simeoane, și ți se pare lucru cu neputință la Dumnezeu? Adică Dumnezeu, care a făcut femeia din bărbat, nu poate să scoată bărbat din fecioară? Nu poate, fără bărbat și fără să strice pecețile fecioriei ei, să nască fiu din fecioară? Iată, pentru că n-ai crezut Cuvântul Domnului care se va împlini la vremea lui, vei trăi până când vei vedea cu ochii tăi pe Emanuel Hristos și pe Fecioara. Nu vei muri până când nu-L vei pipăi cu mâinile tale". Și s-a dus Arhanghelul Gavriil de la dânsul, iar Simeon avea atunci când i s-au întâmplat toate acestea 77 de ani.
Acestui Simeon, pe care Dumnezeu l-a legat prin graiul Arhanghelului Gavriil să nu moară până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului, îi spuneau la Templul din Ierusalim, și cărturarii, și arhiereii, „Simeon cel fără de moarte", pentru că ei credeau că nu va mai muri. Și-l întrebau: „Până când ai să trăiești tu?". Iar el spunea: „Până când va voi Domnul".
Legea mozaică spunea că, dacă primul copil pe care-l năștea o femeie era băiat, trebuia să fie închinat lui Dumnezeu. Potrivit Legii, trebuia să fie adus la Templu la patruzeci de zile de la nașterea sa și să aducă jertfă lui Dumnezeu o pereche de turturele și doi pui de porumbel. Așadar, potrivit Legii, Maica Domnului și Iosif L-au luat pe Iisus, având patruzeci de zile de la nașterea Sa, când s-a împlinit vremea curățirii lor, și L-au adus în Ierusalim, la Templul lui Solomon, ca să-L dăruiască lui Dumnezeu și să ofere ca dar de jertfă o pereche de turturele și doi pui de porumbel. Atunci bătrânul preot, dreptul Simeon, care se înștiințase de la Duhul Sfânt că nu va muri până ce nu-L va vedea pe Mântuitorul lumii, a fost dus de Duhul în Templu și L-a primit în brațele sale. Apoi a mulțumit și a slăvit pe Dumnezeu, spunând: „Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace; că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău Israel". După aceasta dreptul Simeon, plin de veselie, a adormit în pace și a schimbat astfel viața vremelnică cu cea cerească și veșnică.
Bucuroși și îndatorați de această sfântă întâmplare, din care putem lua multe învățături, să nu ne luăm rămas bun de la bătrânul Simeon, și să ne mai amintim un lucru, numai bun de ținut minte. Acest bătrân, deși era blând și sfânt cu viața, totuși a căzut într-o mare îndoială și necredință, căci n-a crezut cuvintele Scripturii, ale Sfintei Cărți, că Fecioara va naște și iarăși va rămâne fecioară. Pentru necredința sa, Dumnezeu i-a promis că nu va muri până nu va vedea împlinirea acestei prorociri. Simeon a așteptat mult timp acest moment. Iar noi să nu ne îndoim niciodată de adevărurile scrise în Sfânta Scriptură, așa cum
s-a îndoit Simeon și cum s-au îndoit și alții; acestea să ne slujească nouă de pildă, de învățătură, și niciodată să nu fim îndoielnici, căci spune Sfântul Apostol Iacov: „...că bărbatul îndoielnic este nestatornic în toate căile sale". Omul îndoielnic zice: oare există sau nu există Dumnezeu? Oare există iad sau nu? Un astfel de om este ca un orb, pe care-l poartă satana cum vrea, căci el nu crede cu fermitate, cu tărie în existența lui Dumnezeu și a lucrurilor nevăzute. De aceea satana îl duce unde vrea, căci de la necredință pleacă tot răul în lume. Omul care nu se teme de Dumnezeu e în stare să facă orice păcat; și vai, ce păcate mari și grele se fac astăzi pe pământ, păcate grozave!
(Din volumul „Sub mantia smereniei", apărut la Editura „Vatra Veche")
