Suntem într-o perioadă în care gândurile medicului tânăr se îndreaptă spre concursuri, totul se subordonează acumulării de cunoștințe, de noțiuni pentru a face față criteriilor de promovare, bazate aproape în totalitate pe sistemul testelor. Nu trebuie să se uite însă că adevărata vocație este să fie medic bun, care să poată contribui eficient la rezolvarea problemelor complexe indicate de bolnav. Acesta este și trebuie să fie cel mai important criteriu de profesionalism.
Pentru a fi medic bun, ca și în artă sau în sport, este important să-ți menții și să-ți îmbunătățești performanțele. În profesia noastră, este nevoie de muncă susținută, care să te păstreze în actualitate și să te pasioneze. Medicul este un student pentru toată viața și încetează de a fi medic bun când nu mai este student. De aceea, este necesar să ai zilnic o activitate bine organizată care să-ți păstreze tonusul profesional și cel psihic conform dictonului (adaptat): „Nulla dies sine linea" („Să nu treacă o zi fără un rând scris" - n. red).
Există, după părerea mea, patru fațete ale sistemului de antrenament permanent în vederea menținerii formei, fațete care se întrepătrund și se condiționează reciproc:
1. Munca de ambulator, care constă în consultarea zilnică a bolnavilor, în sistemul „cabinet". Într-un timp scurt, trebuie să ajungi la o decizie diagnostică și terapeutică, chiar și de etapă. Este un excelent antrenament pentru realizarea unei sinteze rapide diagnostice, pentru luarea unei decizii prompte. Se cere ca, pe lângă aspectele pur profesionale, să ai multă intuiție și fantezie în rezolvarea cazurilor și este nevoie de abilitate în cucerirea bolnavului.
2. Munca la patul bolnavului (activitate clinică) presupune o mai mare complexitate în procesul de elaborare a diagnosticului, etapă de etapă, verificat continuu prin explorări paraclinice. Urmărirea efectului tratamentului, posibilitatea de informare pe marginea cazului, legătura sentimentală și psihoterapeutică realizată fac din această muncă o posibilitate excelentă de autoinstruire, obținându-se așa-numita „experiență cumulată", averea de necontestat a medicului practician.
3. Munca de informare continuă este un deziderat la fel de important. Există o informare rapidă, de suprafață, prin citirea presei medicale după procedeul „în diagonală". Este important să știi ce să citești și cum să citești rapid un articol, o carte, pentru a surprinde aspectele esențiale și utile practicii sau concepției tale. Multe se uită din cele citite, dar rămâne un fond de idei care-ți conferă cultură medicală, despre care se spune că este ceea ce rămâne după ce ai uitat ce ai citit. O altă tehnică importantă este citirea „pe orizontală", în timpul acestui proces realizându-se mereu dialogul dintre text și cititor: citirea în profunzime este absolut necesară și se practică strâns legat de problemele pe care le ridică bolnavul sau posibilitățile pe care le oferă baza materială pe care o ai la dispoziție. Discutarea problemelor cu colegii de muncă, cu medicii care au aceleași preocupări, la locul de muncă sau cu ocazia diferitelor simpozioane, congrese, are o importanță enormă, realizând, de multe ori, salturi calitative de sinteză. Dacă ai șansa să înveți pe alții - colegi, subalterni, studenți -, profitul este mare, deoarece de două ori învață cel care învață pe altul.
4. Munca de cercetare se leagă strâns de primele trei aspecte, asupra cărora se răsfrânge. A cerceta, a studia un fenomen este modul ideal de a te informa și forma. Fenomenul, odată observat, trebuie corelat cu o informare teoretică exhaustivă, apoi datele proprii necesită o prelucrare logică explicită. Pentru a expune rezultatele, se cere o redactare clară și transpunerea lor într-o formă (lucrare științifică). Este important să ai ce spune, să știi cum să spui și, mai ales, să te oprești după ce ai spus cât trebuie.
Aceste patru aspecte, care constituie pregătirea continuă a medicului, se întrepătrund reciproc, munca de ambulator menține vioiciunea intelectuală, necesară muncii în staționar. Munca de staționar dă fundamentarea științifică a aspectelor din ambulatoriu.
Amândouă aceste activități, ambulator și staționar, au nevoie de informare de suprafață, de informare de profunzime, iar toate trei fațetele îți oferă posibilitatea de a face cercetare, de a face un mic pas înainte pe drumul cunoașterii.
Urmând acest sistem de antrenament, care trebuie să fie continuu și să se întrepătrundă mereu în aspectele lui variate, ai șansa de a progresa mereu, în interesul bolnavului, dar și pentru menținerea tonusului tău psihic.
Am dorit, în cele prezentate mai sus, să împărtășesc colegilor tineri câteva idei privind modul în care se poate rezolva dezideratul de a fi în actualitate, de a fi eficient, de a fi în tonus, în profesia de medic.
