City'us Târgu-Mureș se impune la scor în fața celor de la Sepsi Sf. Gheorghe

Distribuie pe:

Într-o partidă din etapa a 17-a a Ligii 1 TotalSoft, City'us Târgu-Mureș a învins pe teren propriu, luni seara, în Sala Sporturilor, cu 8-3 (5-1) pe Sepsi Sf. Gheorghe. Golurile au fost înscrise de Mimi Stoica (3, 3), Togan (6), Covaci (10), M. Duque (19), Țipău (33), Boroș (34) și Csala (36). Pentru oaspeți au înscris Pavel (2), Incze (36) și Mate (37). Jocul a fost la discreția echipei târgumureșene care, pe lângă cele 8 goluri au mai ratat și alte ocazii importante. Adversarii au deschis scorul în minutul 2, dar în numai câteva sezunde, Mimi Stoica a întors rezultatul, una dintre reușite venind în urma unui șut senzațional la vinclu, de la aproximativ 12 metri. La fel de frumos a fost și golul înscris de Csala, tot cu un șut puternic, la colțul lung, din afara careului. Echipa de start pentru City'us Târgu-Mureș: Cătinean - M. Duque, M. Stoica, Covaci, Csoma Alpar. Rezerve: Moldovan - Csala, Dobai, Iszlai, Tipau, Togan, Nagy, Kusmodi, Boroș. Toți jucătorii înscriși pe foaia de joc au evoluat în partida cu Sepsi, cu multe minute pentru cei mai tineri componenți ai echipei. În prima repriză, una dintre linii a fost formată din Csala, Dobai, Kusmodi și Boroș, iar în partea secundă, în ultimele 5 minute, linia a fost formată din Dobai (născut 1997), Boroș (1996), Nagy (1999) și Iszlai (1999). În etapa următoare, City'us va juca la Timișoara, cu Informatica. Partida se va disputa luni, 13 februarie, de la ora 18.00.

Lasă un comentariu