32 de ani a adunat voievodul Valahiei la cârma principatului român, dând măsură în fața supușilor săi și a întregului Apus și Răsărit asupra înțelepciunii, diplomației, strategiei militare, credinței și spiritului său gospodăresc. Mircea cel Bătrân s-a stins din viață la 31 ianuarie 1418, în preajma vârstei de 60 de ani, din cauze naturale, destin cu care mulți dintre domnitorii români (asasinați mișelește) nu s-au putut lăuda.
Au trecut 599 de ani peste mormântul său de la Mănăstirea Cozia, lăcașul de cult de care s-a simțit cel mai apropiat dintre toate cele pe care le-a ctitorit. După o viață zbuciumată și o domnie pe măsură, plină de conflicte cu Imperiul Otoman, pe care s-a străduit să-l țină departe de popoarele creștine de la Dunăre, Mircea cel Bătrân a fost așezat întru somnul cel veșnic la 4 februarie 1418, nu prea departe de Curtea de Argeș în care se odihneau înaintașii săi, în speranța că zidurile Mănăstirii Cozia îi vor oferi pacea deplin meritată. Cu toate acestea, după cele trei decenii de lupte cu adversarii externi și interni duse pentru pacea și prestigiul Țării Românești, nici în cele veșnice trupul său ostenit nu a găsit odihnă.
Ceea ce astăzi seamănă cu un adevărat sarcofag egiptean, mormântul lui Mircea cel Bătrân, unic între mormintele tuturor domnitorilor din țara noastră, purtând caracteristicile mormintelor apusene medievale, a căzut în repetate rânduri pradă profanatorilor de morminte, dușmani străini de neam și de credința ortodoxă. Că au fost turci, că au fost trupe austro-ungare, aceștia nu s-au mulțumit să devasteze și să dezgroape osemintele lui Mircea și ale altor domni, ci au profanat în cel mai grozav mod cu putință bisericile și picturile, spărgând în cele din urmă și piatra comemorativă de la căpătâiul mormântului „binecinstitorului și de Hristos iubitorului Mircea". Locul în care își dormea somnul de veci Mircea cel Bătrân a devenit în perioada Primului Război Mondial grajd pentru cai. Abia la 15 mai 1938, la mormântul marelui nostru voievod se așterne ordinea și liniștea deplină, odată cu actuala piatră funerară, adusă din Bulgaria, pe care sunt inscripționate cuvintele: „Aici odihnesc rămășițele lui Mircea, Domnul Țării Românești, adormit în anul 1418".
Pentru o umbră atât de mare, nici nu e nevoie de cuvinte uriașe și multe. Cozia însăși vorbește despre măreția ctitorului ei și va rămâne mereu un reper în istoria românilor, locul în care s-a așezat întru odihnă acel mărit domn al Țării Românești pe timpul căruia țara cuprindea amândouă malurile Dunării, până-n marea cea mare.
