S-ar cuveni ca la 165 de ani de la nașterea lui I.L. Caragiale să ne referim și la creația în versuri a marelui dramaturg și prozator, căci și aceasta exprimă spiritul său critic, manifestat chiar de la debutul literar al scriitorului, înzestrat cu o inteligență sclipitoare și cu un excepțional spirit critic.
Caragiale s-a alăturat luptei Junimii împotriva superficialității și imposturii din cultura românească de după detronarea lui Al. I. Cuza.
Titu Maiorescu a combătut orientarea greșită din cultura română, lansând teoria „forme fără fond" și impunând direcția nouă în cultura și literatura română, susținută de noi și mari talente literare și științifice. Și Caragiale s-a raliat spiritului critic și înnoitor al Junimii încă de la începuturile sale publicistice de la revista Umoristică Ghimpele (1873), unde și-a manifestat vocația de ironist și convingerea că „nimic nu arde pe ticăloși mai mult ca râsul". Nu întâmplător și scrisorile sale în versuri au caracter umoristic și satiric, apelând la diverse modalități de realizare a comicului: ironia, anecdota, alegoria, poanta, calamburul, parodia etc. Excepții fac două ode: Sonet (1873), dedicat unui mare bariton italian, care-l uimise pe tânărul Caragiale.
Cealaltă odă a fost închinată principelui Carol I, întors biruitor cu mica și viteaza lui armată din Războiul de Independență (1877-1878). Oda aceasta a fost publicată în Calendarul… pe 1879 al lui N.D. Popescu și pusă pe note de Carlo B. Biancki. O reproducem integral, spre a cunoaște că I. L. Caragiale n-a fost numai antidinastic, ci a avut și vibrație patriotică la faptele mărețe ale românilor și ale viitorului rege, Carol I. Iat-o: „Fiu iubit al țării, care / Pe vrăjmaș ai biruit, / Căpitan viteaz și mare / Între noi bine-ai venit // Când erai la bătălie / Ne rugam lui Dumnezeu / Să te-ajute, să te ție / Și plângeam de dorul tău. // Pentru țara românească, / Dumnezeu ne-a ascultat / Și pe calea strămoșească / A virtuții te-a purtat // Deșteptării triumfală / Înainte mergător, / Astăzi intri noi cu fală / Te reîntorci biruitor // Și-a ta sântă biruință, / Pentru neamul ce iubești, / Dă speranță și credință, / Inimilor românești // Patria neatârnată / Numele nu-ți va uita. / Ești al țării fiu și tată: Să trăiești, Măria ta!".
Cea mai amplă și mai valoroasă lucrare poetică a lui I. L. Caragiale este excelenta traducere, în versuri a tragediei în cinci acte, „Roma învinsă", de D. Parodi, reprezentată în 26 mai 1878, la București.
Această traducere l-a impresionat puternic pe Titu Maiorescu și l-a invitat pe Caragiale la Junimea, dar acesta n-a continuat în ale poeziei, ci și-a scris comediile binecunoscute.
Poeziile satirice și umoristice ale lui Caragiale sunt sonete, pasteluri, satire cu un conținut parodic, fabule, epigrame ș.a., în care sunt ironizate moravuri și defecte ale unor scriitori și detractori, necruțând nici monarhia și oligarhia.
Poeziile antimonarhice sunt: Șarla și ciobanii, Suveran și curtezan, fabula Temelia, Mare farsor, mari gogomani (1906), Tricolorul (postumă).
În revista „Moftul român" (1893), Caragiale l-a ironizat pe B. P. Hasdeu în poeziile: Excelsior, „Ruga spiritistului", „Magnum Mophtologicum", vizând rătăcirile spiritiste ale lui Hasdeu, după moartea unicei sale fiice și pentru abandonatul colosalului dicționar, dar și pentru că a votat contra premierii de către Academie a vol. Teatru și Năpastă.
A mai persiflat unele poezii simboliste, ciudate și eșuate, ale lui Al. Macedonski.
După ruptura cu Junimea și Titu Maiorescu, I.L. Caragiale a zeflemisit pe câțiva junimiști în poezia-scenariu: „O ședință la Junimea", în ajunul Anului Nou.
Caragiale a scris și câteva fabule în care a ironizat pe cei care au reprimat răscoala din 1907 și retorismul romantismului, acele „turbine retorice din unele poezii.
Aflându-se expatriat benevol la Berlin, Caragiale a fost invitat în țară, în 1912, de prieteni, spre a fi sărbătorit cu ocazia împlinirii a 60 de ani de viață. Caragiale le-a răspuns cu poezia „Fabulă", de A. Vlahuță, care se încheie cu morala; „După prea amară viață / Nu fi lacom la dulceață".
Au trecut 165 de ani de la nașterea marelui dramaturg și prozator, dar spiritul caragialian n-a murit. El trăiește și strălucește în limba română, întru apărarea virtuților cetățenești și bunelor moravuri. Caragiale afirmase cândva că „lucrurile frumoase nu se învechesc niciodată". Într-adevăr, multe din scrierile lui nu și-au pierdut actualitatea în ciuda unor previziuni ca cea a lui Eugen Lovinescu.
Celor care vor să savureze toate versurile lui I. L. Caragiale le recomandăm Opere, vol. II, 1971, de I.L. Caragiale. Cu unele excepții, versurile lui Caragiale se înscriu în universul comic al operei sale.
