Grațierea, un „rău" necesar!

Onorabilii cetățeni ai României ieșiți acum în stradă ar fi trebuit să iasă la vot, în noiembrie. Unul dintre cele mai mari câștiguri ale „revoluției" din 1989 este și libertatea de a vota după cum îți dictează conștiința. Strada nu poate anula acest drept democratic, iar președintele României nu avea ce căuta printre protestatari, domnia sa, printre alte atribuții, trebuie să fie un mediator, să se rețină de la incitații politice. Dincolo de aceste aspecte, dezbătute de comentatorii politici de meserie, în calitate de cetățean cu libertate de exprimare garantată de Constituție, vreau să spun că grațierea deținuților este un „rău" necesar, în condițiile actuale de sărăcie, iar reforma în justiție extrem de bine venită, chiar dacă actualul Guvern promovează ordonanțe de urgență în pripă, fără consultări.

Timp de șase ani am lucrat cu deținuții din Penitenciarul Târgu-Mureș, printr-un contract de prestări servicii prin care pregăteam marfă pentru export. Aveam permis să intru în Penitenciar între orele 8 și 16, să particip la punctele de lucru. Cu această ocazie, prin discuții cu condamnații, le-am cunoscut problemele, necazurile, extrem de rar, bucuriile. Odată intrat pe poarta închisorii, omul devine un proscris, așezat, undeva, la periferia societății. Drama începe în momentul în care trăiești sentimentul că ești părăsit de familie, de prieteni, că o perioadă nu te mai poți bucura de un răsărit de soare în libertate. Am cunoscut un condamnat la moarte, un individ care a lucrat în rând cu ceilalți deținuți și spera că-i va fi comutată pedeapsa în închisoare pe viață. În momentul când s-a comunicat sentința de condamnare la moarte și i s-a pus lanțul la picioare, dintr-o dată omul a devenit mai mic, fața i-a devenit, brusc, vânătă, și n-a mai scos un cuvânt. Omul devenise conștient că urma să fie transferat la București, să fie executat prin împușcare.

Atmosfera din Penitenciar te înrăiește, nicidecum nu te aduce într-o stare de normalitate. Educarea și reeducarea, susținute de psihologi, profesori, preoți, mai nou - pastori ai cultelor neoprotestante, dă prea puțin rezultate, mai ales în condițiile din zilele noastre, când deținutul rămâne pe cameră, fiindcă nu mai există contracte de muncă, cu prestări în afara penitenciarului, în construcții sau agricultură. Foarte puțini, cei cu pedepse mici, ies la puncte de lucru în oraș, la curățenie pe străzi, dacă primăria își achită datoriile restante. Există o categorie de deținuți care își pot executa pedeapsa la locul de muncă, sau arest la domiciliu, cei care au comis infracțiuni din culpă, fără rea-intenție. Judecătorul spune că legea este o aritmetică, că este obligat să acorde pedeapsa după cum scrie în articolul din lege. Se spune că un judecător era prieten din copilărie cu un om pus pe fapte rele, care la un moment dat a comis o ilegalitate și a ajuns să fie judecat de prietenul lui. Toată lumea aștepta să vadă dacă judecătorul îl va ierta, dar acesta i-a aplicat o amendă penală, atenționându-l că dacă nu o va plăti intră în închisoare. Omul, disperat, a apelat la rude, și-a făcut cu chiu, cu vai rost de bani. În ultima zi, când expira termenul de achitare a amenzii, s-a dus să o achite. Aici, i s-a spus că amenda a fost plătită de prietenul lui. Era, pe vremuri, un milițian, Lenghel, extrem de riguros, care spunea „Legea este lege și pentru mama mea!"

Vreau să spun că executarea pedepsei la un loc de muncă în folosul societății, unde condamnatul primește și o parte din salariu pentru întreținerea familiei, este cea mai onorabilă soluție. Problema pe care guvernanții nu o au în vedere este legată de faptul că nu există locuri de muncă nici pentru cei din libertate. Poate la construcția autostrăzii, la împăduriri, locuri unde condamnatul să câștige și un ban cinstit. Pentru cei cu resurse, condamnarea la domiciliul este o altă soluție, avantajoasă și pentru stat, scutit de un buget pentru întreținerea deținutului în penitenciar. Aceste aspecte trebuie analizate, discutate și găsite soluții pentru fiecare categorie de deținuți. Protestatarii ieșiți în stradă, la demonstrații, nu cunosc dramele semenilor noștri de dincolo de zidul închisorii. Se tem că vor ieși violatorii, hoții, tâlharii. Mai periculoși sunt hoții cu gulere albe, fiindcă aceștia au beneficiat și în pușcărie de un regim privilegiat, iar când ajung afară vor comite infracțiunii mai grave, pe banii statului.

În aplicarea Ordonanței de urgență privind grațierea trebuie să se manifeste multă atenție. Majoritatea deținuților se consideră nevinovați, spun că fapta lor nu prezintă un pericol social grav.

Am întâlnit în Penitenciarul din Târgu-Mureș un fost coleg de școală agricolă, condamnat la 7 ani de închisoare pentru că l-a urcat pe un procuror pe ușa WC-lui din barul Universității, procurorul l-a jignit și colegul, o matahală de om, amețit de alcool, i-a aplicat o corecție. A fost condamnat la 7 ani de pușcărie pentru ultraj și tentativă de omor. Imediat după proces, soția a intentat proces de divorț și l-a părăsit. Pentru colegul meu cea mai grea pedeapsă a fost pierderea familiei, faptul că nu-l mai căutau soția și copilul la vorbitor. Fiind un deținut cuminte a muncit și a ieșit mai devreme, dar înrăit, pornit împotriva celor care, poate, erau mai păcătoși decât el. Cu totul alta era situația dacă îl condamnau la locul de muncă. Spațiul nu-mi permite să relatez dramele trăite de oameni ajunși după gratii datorită denunțurilor din partea unor dușmani, poate, într-o viitoare carte, am să public „Amintirile de dincolo de ziduri". O posibilă pledoarie pentru intensificarea muncii de prevenire în rândul populațiilor vulnerabile la acțiuni antisociale, pentru o mai mare implicare a Poliției și societății civile în prevenirea faptelor antisociale. Pentru anumite categorii de deținuți grațierea este un „rău" necesar, chiar dacă un segment din societate nu-i pregătit să-i primească. Duminica viitoare, pe 12 februarie, când se va citi Pericopa Evangheliei de la Luca, a Fiului Risipitor, cea mai emoționantă lecție despre căință și iertare, va fi și o zi de bucurie pentru mulți condamnați la închisoare…

 

 

Lasă un comentariu