Cât de deştepţi trebuie să fie copiii de patru, cinci ani?

Distribuie pe:

Pentru a veni în sprijinul părinţilor care îşi fac griji în legătură cu dezvoltarea psihomotorie şi emoţională a copiilor de patru, cinci ani, psihologii clinicieni au creat o listă a comportamentului natural valabil la această vârstă.

Sub rezerva că, totuşi, fiecare copil are propriul său ritm de dezvoltare, psihologii spun că un copil de patru, cinci ani ar trebui ca, din punct de vedere psihomotor, să sară într-un picior; să meargă pe călcâie sau pe vârfuri; să prindă mingea; să cunoască culorile şi nuanţele lor principale; să distingă momentele zilei: dimineaţă, amiază, seară; să facă analogii; să identifice feţe urâte şi feţe frumoase; să deseneze omul din trei părţi; să cunoască minim 13 cuvinte care indică o acţiune (verbe); să îndeplinească cinci comenzi; să stabilească din două obiecte identice ca formă, dar diferite ca greutate, care este mai uşor şi care este mai greu şi să cunoască utilitatea obiectelor.

Din punct de vedere emoţional, un copil cu vârsta cuprinsă între patru şi cinci ani îşi dezvoltă interacţiunile sociale cu ceilalţi copii; se joacă fără dificultate cu alţi copii; poate recunoaşte comportamente rele şi comportamente bune; poate dezvolta prietenii stabile cu ceilalţi copii; conştientizează emoţiile celorlalţi şi este interesat de explorarea diferenţelor sexuale. 

Lasă un comentariu