Mai întâi de toate, pentru elucidarea unor probleme, este nevoie de unele precizări. Ieșirea mulțimii în stradă (100.000-280.000, doar în București), aproape încă pe atâția în orașele României, este o chestiune de opțiune, în contextul în care, s-a văzut, și încă prea bine, că „argumentele" puterii sunt atât de subțiri, atunci când trebuie să dea explicații pentru o impardonabilă gafă! Când într-o Românie, o spun oamenii, sunt atâtea de rezolvat, iar un nou guvern începe cu o prostie, guvernanții trebuie sancționați. După 27 de ani de nouă democrație, românii nu au nevoie de acte abuzive, amintind, pe alocuri, de metehne staliniste, de odinioară, ci de explicații clare, logice pentru cei lezați în drepturile lor. Or, nici premierul Sorin Grindeanu, nici ministrul Justiției, Florin Iordache, nici Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților, mai-marele PSD, aflat în spatele Guvernului, nu s-au obosit să le ofere celor care așteptau explicații prin argumente logice. Firesc era ca acelora care au ieșit în stradă, nemulțumiți de ce se întâmplă în România de azi, la trei-patru săptămâni doar după învestirea noului guvern, să li se asculte păsul, nu să fie sfidați și să li se dea cu tifla, cu absurda Ordonanța de Urgență nr. 13, cu hotărârea modificării Codurilor Penale și a grațierilor „cu dedicație", total nefirești într-un real, adevărat stat
de drept. Guvernul și PSD-ALDE ar fi trebuit să fie corecți față de români, nu să procedeze, hoțește, noaptea, sub puterea întunericului. Asta i-a înfuriat pe români. Ar fi trebuit, așa era necesar, ca Guvernul să consulte instituțiile statului, problema să fie dezbătută public, așa cum este firesc într-o democrație, în Parlament, măcar pentru a ține la această minimă igienă politică, în aceste nou create momente de criză. Totul trebuia făcut în numele unui interes comun, național, nu personal, nu de partid, nu de gașcă. Pentru așteptatul, doritul viitor al României! Și încă ceva. Este regretabil că unii ziariști, foarte puțini, ce-i drept, chiar și o televiziune, în dorința de a șterge cu buretele realele motive ale ieșirilor românilor din București, din mai toate orașele țării în stradă, manipulând, prin „invenții" produse de propriile, penibilele „laboratoare de informații", afirmau că aceia care au ieșit în stradă (280.000 - în București, duminică-seara), zeci de mii din marile orașe ale României, sunt niște „onegiști" scoși să protesteze, de către Șoroș! Ce poți să mai spui? Mare-i grădina!
În acest context, am considerat că potrivit este să ne oprim la schimbarea de atitudine a Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, care, doar cu câteva zile în urmă, considera că el nu poate face nimic, că-i legat de mâini și de picioare, pentru stoparea ONG cu pricina, că nu-i permite Constituția. Văzând amploarea numărului protestatarilor, asemenea bulgărului de zăpadă plecând, în rostogolirea lui periculoasă, din vârful muntelui, Victor Ciorbea face pasul înapoi, întoarce cojocul, iar joia trecută, declara - poate că știa el ceva în privința abrogării ordonanței - că Ordonanța de Urgență (nr. 13, deci cu ghinion) „nu se justifică!". Oare de ce? Ca de obicei, oportunistul Ciorbea avea calculele lui. Mereu cu fundul în două luntri, probabil după o partidă de „alba-neagra", în știuta lui poziție, cam cum bate vântul, adoptând „politica giruetei", s-a trezit cam prea târziu.
Am fost întrebat, de o doamnă, de ce l-am făcut pe Victor Ciorbea oportunist, ipocrit și fățarnic? I-am explicat doamnei și le spun și cititorilor „Cuvântului liber" semnificația celor trei cuvinte, conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române: „oportunism": „Atitudine lipsită de principialitate a unei persoane care, pentru a-și satisface interesele personale, adoptă și aplică, după împrejurări, principii și păreri diferite"; „ipocrit": „Persoană care se arată altfel de cum este; (om) prefăcut, fățarnic"; „fățarnic": „Lipsit de sinceritate, prefăcut, ipocrit, fals". Cine-i acest individ ajuns Avocat al Poporului? Al cărui popor?
De ce l-am făcut oportunist, ipocrit și fățarnic? Un bob zăbavă! Pe timpul guvernării CDR-iste, Victor Ciorbea era premierul Guvernului României. Hărțuiți de pretențiile UDMR-iste, de obrăzniciile minoritare tot mai sâcâitoare, PUNR-iștii mureșeni au cerut o întâlnire, cu premierul, la Palatul Victoria. Zis și făcut. În ziua fixată, delegația mureșenilor ne-am prezentat la sediul Guvernului. După o oră de așteptare apare Victor Ciorbea. Dar nu singur. Era însoțit de György Tokay, ministrul pentru Minorități. Credeam că-i o glumă. O glumă proastă, bineînțeles! Ne așezăm pentru discuții. Tokay - lângă el. Cu toată opoziția lui Valeriu Tabără și a lui Ioan Gavra, dispuși să tacă, pe atunci președinte și, respectiv, vicepreședinte ai PUNR, mureșenii nu pot să suporte ofensa și să nu-și exprime surprinderea: „Domnule prim-ministru, vedeți, cumva, printre noi vreun minoritar? Noi suntem peuneriștii mureșeni, români majoritari, și în Târgu-Mureș,și în județ. Cum vine asta? N-avem nimic cu domnul Tokay, dar e o jignire!". Replica tăioasă lui Victor Ciorbea? „Numai așa se poate!". Gestul lui sfidător a fost urmat de unul al demnității. Deoarece, soarta românilor nu-l interesa deloc, peuneriștii mureșeni ne-am ridicat, ofuscați, umiliți de oportunismul și nesimțirea lui, tocmai din partea unui ardelean, și am plecat, lăsându-l cu ministrul Minorităților. Noi aveam de discutat problemele noastre delicate, ale românilor mureșeni, nu în fața ministrului Minorităților, membru al UDMR. N-am ajuns bine la Parlament, când, printr-un telefon, eram invitați, la Cotroceni, de președintele României de atunci, Emil Constantinescu. O întâlnire, și asta, cu întâmplări de necrezut și acolo. Era vremea în care eram acuzați, noi, PUNR-iștii și membrii Vetrei Românești, cu 31 de deputați și 15 senatori în Parlament, pentru vini închipuite ale udemeriștilor. Noi eram etichetați „extremiști", în timp ce UDMR-iștii - „democrați europeni", după evenimentele sângeroase din 20 martie 1990 de la Târgu-Mureș. „Bolnavii de nostalgia Trianonului" erau luați în brațe de puterea CDR-istă, cu UDMR la guvernare, iar noi eram huliți în fel și chip. Iar domnii Ion Iliescu, apoi Emil Constantinescu, chiar și Traian Băsescu, mai târziu, se făceau că habar nu au de o dictatură a minorității prin județele Harghita, Covasna și Mureș.
Am fost primiți în Sala Ambasadorilor de la Cotroceni: „Ce vă neliniștește? Ce doriți? Ce probleme aveți?" - ne-a întrebat Emil Constantinescu. Ce doream să-i spunem era tocmai ce aveam de discutat cu Victor Ciorbea, refuznicul. Doream să-i aducem la cunoștință, ca președinte al României, ceva foarte simplu și de înțeles: că nu vrem table bilingve, vrem Constituția și legile țării să fie respectate, să fie înlăturate monumentele nongrata de pe teritoriul Ardealului, dorim neacordarea atâtor privilegii și supradrepturi denigratorilor neamului românesc.
La un moment dat am fost întrebați de Emil Constantinescu, așa cum o făcea, la o cu totul altă întâlnire cu PUNR-iștii, Ion Iliescu, la 30 august 1996: „De ce vă este, vouă, ardelenilor, frică?". Nu, nu-i frică - i-am răspuns -, am trecut noi, ardelenii, prin atâtea furtuni ale istoriei! Dar nu-i uităm pe cei 40.000 de români ardeleni, uciși bestial, la 1848-1849, când cele 300 de sate și biserici au fost arse și rase de pe fața pământului de „tribunalele de sânge", cum nu uităm nici Diktatul de la Viena, cu crimele abominabile de la Ip, Trăznea, Mureșenii de Câmpie, Sucutard, Hărcana-Turda, Huedin, Aita Seacă, Sărmașu, pentru a aminti doar o mică parte din fărdelegile comise sub ocupația horthystă a Ungariei. Cum nu pot fi uitate nici crimele din decembrie 1989, comise prin județele Harghita și Covasna, victime fiind românii.
Aminteam toate acestea într-un recurs la memorie, pe care am fi dorit să i le spunem și domnului premier Victor Ciorbea, cu o zi înainte, dar invocând și alte exemple la ordinea zilei: strigătele românilor minoritari în acea, de unii dorită, „Insulă a Șerpilor" în inima României, ei, românii de acolo, având mare nevoie să fie ei protejați, atrăgeam atenția asupra falsificării istoriei Transilvaniei, a sfidării Zilei Naționale a României - 1 Decembrie, a Tricolorului, în județele Harghita și Covasna, amintind că limba română, oficială în stat, nu se negociază, că târgumureșenii nu doresc o stradă Kossuth, numele călăului românilor la 1848-1849. Acestea erau motivele, „argumentele" pentru care capii udemeriști ne obligau să tragem clopotele de alarmă, să se audă până la București.
Zadarnic i-am fi spus lui Ciorba toate acestea. Urechea lui surdă refuza adevărul. Tocmai de aceea s-a folosit de șiretlicul aducerii ministrului Minorităților la discuțiile care n-au mai avut loc. Zadarnic i-am fi amintit lui Victor Ciorbea versurile lui Coșbuc: „Zeii sunt departe, sus, / Dușmanii - lângă noi", oricum el n-ar fi înțeles, nici adevărul, nici tâlcul unor astfel de versuri. Cum, după cum s-a văzut, nici Emil Constantinescu n-a înțeles. De ce n-a înțeles el?
După fiecare două-trei întrebări, președintele Constantinescu părăsea sala. Nu știam de ce. Vreo problemă de sănătate? Oameni suntem. După ce i s-au pus și ultimele întrebări, din nou a ieșit din încăpere, iar la întoarce ne spune: „Nu-i de acord Markó Béla!". Rob viziunilor udemeriste ale lui Markó Béla, pe atunci mai-marele UDMR, dispus să întindă și celălalt obraz la palma dată, inclusiv unor demnitari ai Statului Român, președintele României raporta, supus, nepermis, președintelui struțo-cămilei, cele discutate cu peuneriștii, cu românii ardeleni. Frumos, nu?!
Aceștia au fost și sunt oportuniștii, ipocriții și fățarnicii care ne-au condus și ne conduc, de 27 de ani, cei care mereu bat palma cu Iuda UDMR-istă! Ei sunt și cei care, iată, au împărțit românii, în 2017, pe două baricade!
Victor Ciorbea, pe care personal l-am cunoscut în cei opt ani, cât am fost deputat PUNR în Parlamentul României, niciodată n-a fost consecvent, cinstit cu sine, mereu dispus să facă un pas înainte și doi înapoi în fața unor acte sfidătoare, jignitoare pentru români. Nu puteai să nu te revolți. Iar el,Victor Ciorbea, joacă, mereu, așa cum a făcut-o și de data aceasta, la două capete, picând, precum pisica, tot în picioare!
Este inutil ca lui Victor Ciorbea, lui Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu, lui Iohannis, să le amintești cuvintele lui Nicolae Iorga, acel mare adevăr al istoricului, savantului Nicolae Iorga: „Cel care își uită istoria merită s-o retrăiască!". Sau și mai clar: „Cine uită nu merită!".
