Consultare privind sprijinul cuplat în sectoarele zootehnic și vegetal

Distribuie pe:

Reprezentanții formelor asociative din sectorul zootehnic (ovine, caprine, bovine) și cel vegetal s-au întâlnit, la începutul acestei luni, cu ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre DAEA, și secretarul de stat Alexandru POTOR. Întâlnirea și-a propus să analizeze poziția preliminară a MADR cu privire la observațiile Comisiei Europene ce vizează sprijinul cuplat.

Cu acest prilej a fost agreată posibilitatea întocmirii unui Memorandum cu reprezentanții crescătorilor de animale și ai sectorului vegetal pentru susținerea poziției comune de menținere a sprijinului cuplat, urmând a fi transmis Comisiei Europene cu ocazia negocierilor programate pentru data de 8 februarie 2017.

În acest moment se lucrează la fundamentarea cât mai solidă a menținerii acestei forme de sprijin la nivelul pragurilor notificate în data de 1 august 2016.

În acest sens, secretarul de stat Alexandru Potor va participa, în cursul lunii februarie, la o întâlnire bilaterală tehnică, în care experții români și cei ai Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene (DG AGRI) vor clarifica solicitările privitoare la sprijinul cuplat notificat de România în 2016, aferent perioadei 2017 - 2020, se arată în comunicatul de presă al MADR.

Lasă un comentariu