Premiile de excelență - ediția a II-a

Distribuie pe:

La București a fost premiată excelența în comunitățile istorice din jurul României, personalități culturale, intelectuali de marcă, jurnaliști și tineri implicați în mediul asociativ din comunitățile istorice au fost premiați la gala premiilor de excelență desfășurată la începutul de săptămână. Demersul vizează recunoașterea personalităților și a proiectelor marcante din comunitățile românești din Ucraina, Serbia, Ungaria, Bulgaria, Republica Moldova și Albania. Evenimentul aflat la a doua ediție a fost organizat de Institutul Cultural Român (ICR), cu sprijinul Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi" pentru românii de pretutindeni. A fost o atmosferă caldă, prietenoasă, emoționantă. Președintele Institutului Cultural Român, Radu Broianu, în cuvântul de deschidere a acestei manifestări de suflet pentru românii de peste granițe spunea: „E nevoie de noi să ne simțiți alături de dumneavoastră indiferent unde v-ați afla, dincolo de păstrarea identității, dar de multe ori și pentru recăpătarea identității, pentru că ceea ce putem să constatăm unde trăiți dumneavoastră să dispară chiar în interiorul unora dintre ai noștri dorința de a fi și de a simți românește. Ori ceea ce încercăm să facem astăzi disparat și de mâine încolo foarte organizat va fi să sădim în oameni această dragoste de unire sufletească, cum spunea poetul „în gând și în simțire", care trebuie să fie neapărat românitatea și românismul, aceasta, dincolo de granițe, dincolo de statalități istorice sau întâmplătoare... Vreau să vă mulțumesc, în mod special, în numele Institutului Cultural Român pentru tot ceea ce faceți, de multe ori cu eforturi care nu se cer răsplătite".

Printre cei premiați se numără fiul regretaților soți Ion Aldea Teodorovici și Doina, care au promovat cultura noastră peste hotare și la noi în țară. „Vă mulțumesc mult pentru bucuria de a va cânta în această seară cântecele părinților mei, o piesă care probabil este piesa de căpătâi a lui Grigore Vieru."

Un alt premiat a fost Petru Șchiopu din sudul Basarabiei, care a spus: „Ar fi bine să vorbim despre intențiile noastre, din păcate nereușite, când avem o așa rezistență care este greu de descris".

Au mai fost premiați și alți români care se află în afara granițelor României.

 

Lasă un comentariu