Igor Dodon dorește ca Republica Moldova să se îndrepte spre Moscova!

Distribuie pe:

Aflat la Bruxelles, președintele Igor Dodon a reprezentat - conform unui comunicat al Partidului Democrat, de guvernământ - Partidul Socialiștilor și nu Republica Moldova sau pe moldovenii care au votat, la ultimele alegeri parlamentare, pentru continuarea parcursului european al republicii și implementarea Acordului de asociere cu UE. „Constatăm - se precizează în acel comunicat - că vizita șefului statului s-a transformat în una de partid, în care președintele Igor Dodon a prezentat, mai degrabă, mesajul PSRM (Partidul Socialiștilor din Republica Moldova) și proiectele politice ale acestui partid. Șeful statului nu a acționat ca un președinte al tuturor moldovenilor, acesta a neglijat dorința majorității cetățenilor (…) Partidul Democrat condamnă modul în care Republica Moldova a fost reprezentată la Bruxelles de președintele Igor Dodon. Declarațiile pe care le-a făcut acolo sunt total diferite de ceea ce prevede strategia de politică externă, promovată de Guvernul Republicii Moldova și de majoritatea parlamentară. Ele contravin interesului țării și al cetățenilor noștri". Igor Dodon a anunțat că „le-a comunicat oficialilor de la Bruxelles că Acordul de asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană ar putea fi denunțat, ca urmare a unui eventual referendum sau a alegerilor parlamentare". Prorusul Dodon nu s-a oprit aici. El a refuzat să semneze decretul privind detașarea unui grup de militari moldoveni, în vederea participării la un exercițiu militar, în aceste zile, în România. După întrevederea avută, marțea trecută, cu adjunctul secretarului general al NATO, Rose Gottemoeller, în cadrul vizitei la Bruxelles, Igor Dodon a declarat că, în acest context european, „nu este momentul oportun pentru a deschide acum un Birou NATO la Chișinău (…), cerând Alianței semnarea unui acord prin care aceasta să recunoască statutul permanent de neutralitate al Republicii Moldova". De ce amână Igor Dodon acest Birou NATO de legătură, atâta timp cât nu-i vorba despre „vreo bază militară, ci despre o misiune diplomatică derulată de civili, nu-i vorba despre trupe"? Igor Dodon, supus Moscovei, consideră că „acest Birou NATO va crea impedimente în Republica Moldova pe problema transnistreană. „Dacă va fi luată decizia, întrucât acordurile au fost semnate, nu exclud să revenim asupra statutului acestui oficiu" - declară Igor Dodon. El, cel care dorește o Republică Moldovă nu direcționată spre Uniunea Europeană, ci spre Moscova, consideră deschiderea acestui Birou NATO o „provocare" la adresa Armatei a 14-a de ocupație, încă stăpână prin Transnistria!

Lasă un comentariu