DASCĂLI MUREȘENI - CLAUDIA-TEODORA ȘIPOȘ

Distribuie pe:

Născută în cetatea Bălgradului în ziua de 10 aprilie 1977, din părinții Teodor și Paraschiva, doamna profesoară Claudia Șipoș urmează studiile claselor I-XII în localitatea natală. Începe studiile universitare la Universitatea „Babeș Bolyai", Facultatea de Teologie-Asistență Socială din Alba-Iulia pe care o absolvă în anul 2000, având ca temă de licență pretențioasa lucrare numită ,,Martorii Lui Iehova", la catedra pr. prof. univ. dr. Emil Jurcan.

În anul 1997 se căsătorește cu tânărul teolog Călin Șipoș și îl urmează pe acesta în Parohia Isticeu, comuna Ibănești. Din anul 1999 începe cariera didactică, primul an predând religie ortodoxă la Liceul Silvic (actualmente Colegiul Silvic) din Gurghiu. În anii următori, predă religie ortodoxă la mai multe unități școlare, cel mai mult la Isticeu și Ibănești Pădure. În anul 2005, odată cu mutarea în Parohia Gurghiu, devine profesor titular la Colegiul Silvic cu clasele 0-XII, unde își desfășoară activitatea și acum.

A participat la unele concursuri locale: Vestitorii Învierii Domnului și la concerte de colinde împreună cu elevii Colegiului Silvic, având un deosebit dar la ,,lucrul de mână", dar pe care și l-au însușit și mulți elevi din clasele primare.

Pe plan profesional, obține definitivatul în învățământ în anul 2002, gradul II în anul 2007, iar acum urmează să susțină examenul de grad I în învățământ, având tema ,,Sfânta Euharistie, Jerfa Unică după Sfânta Scriptură. Rolul ei asupra comportamentului religios-moral al elevilor", la catedra de Noul testament, sub îndrumarea pr. prof. univ. dr. Simion Todoran.

A fost prezentă la activitățile cultural-artistice din școală, și în localitățile de pe Valea Gurghiului, împreună cu elevii și părinții cu care colaborează în permanență. Se bucură de multă prețuire și încredere în comunitatea unde muncește și locuiește împreună cu distinsul preot paroh Călin Șipoș.

Iubită de elevi și de colegi, sperăm ca activitatea doamnei profesoare să ajute la responsabilizarea și, în același timp, la promovarea valorilor religios-morale ale ortodoxiei, într-o lume supusă, lent dar sigur, unei desacralizări și secularizări mondiale.

Lasă un comentariu