Părintele profesor doctor academician Dumitru Stăniloae, prin personalitatea și prin opera sfinției sale, se dovedește a fi cel mai mare teolog român al secolului XX. Într-un răstimp de peste șase decenii, părintele profesor Stăniloae este autorul unei opere publicistice-fluviu: cărți, traduceri, monografii, studii și articole, recenzii și note critice, în toate periodicele bisericești din țară, și în multe reviste de peste hotare, în care abordează toate subiectele cheie ale învățăturii ortodoxe în confruntarea ei cu teologiile occidentale și în același timp în deschidere ecumenică, pe drumul unității creștine ecleziale.
Prin toate acestea părintele profesor Stăniloae este și autorul unei gândiri teologice personale, de mare adâncime și finețe în același timp, articulată în învățătura și lucrarea Bisericii Ortodoxe, susținând, pe plan extern, dialogul teologic ecumenic bilateral și multilateral în care este angajată Biserica noastră, de la intrarea ei ca membră în Consiliul Ecumenic al Bisericilor.
Contribuția remarcabilă a Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae își așteaptă cercetătorii care s-o prezinte și să o evalueze în studii sistematice și de profundă analiză teologică, îndeosebi dintre teologii care au ceva comun cu însăși viziunea teologică a părintelui Stăniloae. Filosofii teiști, de asemenea, vor beneficia de aprofundările inedite date de părintele Stăniloae persoanei umane plecând de la adevărul că Dumnezeu este Unul și în același timp Trei.
Născut la 16 noiembrie 1903, în satul Vlădeni, județul Brașov, din părinți țărani săraci, buni creștini, după școala primară în satul natal, tânărul Dimitrie Stăniloae urmează liceul confesional ,,Andrei Șaguna" din Brașov. A studiat teologia la Facultatea de Teologie din Cernăuți, unde și-a luat licența în anul 1927, cu teza Botezul copiilor, după ce făcuse un an de studii la Facultatea de Litere a Universității din București. După un an de studii la Facultatea de Teologie din Atena a luat doctoratul în Teologie la Cernăuți, cu teza pregătită la Atena: Viața și activitatea patriarhului Dositei al Ierusalimului și legăturile lui cu Țările Românești, publicată în anul 1929 în revista ,,Candela" a Facultății de Teologie din Cernăuți și apoi în extras, în același an.
Marele teolog al vremii și patriot, Nicolae Bălan, mitropolitul Ardealului, care îl întreținuse ca bursier la Cernăuți și Atena, îl trimite la studii de specialitate în Istoria bisericească universală, peste hotare, la Munchen, Berlin, Paris, Belgrad, cu intenția de a-l folosi în învățământul teologic universitar și în ierarhia Bisericii. Revenit în țară, în 1929, este numit - la vârsta de 26 de ani - profesor la Academia Teologică din Sibiu, predând, pe rând sau concomitent, Dogmatica, Istoria bisericească universală și Pastorala, iar din 1936 a preluat definitiv și exclusiv catedra de Teologie Dogmatică la această Academie până în 1946, fiind în același timp și rector al acesteia (1936-1946) și redactor al ,,Telegrafului Român" (1930-1945). La începutul anului 1947 s-a transferat, prin chemare, la Facultatea de Teologie din București, unde a funcționat în anii 1947 și 1948 ca profesor de Ascetică și Apologetică, iar din ianuarie 1949 ca profesor la catedra de Teologie Dogmatică și Simbolică pentru cursurile de doctorat, și mai apoi pentru cursurile de licență și doctorat (1970) până la ieșirea la pensie, în octombrie 1973. Iar din octombrie 1973 a funcționat ca profesor consultant la cursurile de doctorat, conducând numeroase teze de doctorat în Teologia Dogmatică și Simbolică și fiind membru și președinte în comisii de doctorat.
Bogata activitate teologică a părintelui profesor Dumitru Stăniloae pusă în slujba Bisericii Ortodoxe în genere și a celei românești în special, dar și a unității creștine, a fost unanim apreciată nu numai în țară, ci și în afara hotarelor ei. Dovadă sunt numeroasele titluri onorifice și distincții care i s-au acordat. În 1990 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar în 1992 membru activ. Tot în 1992 Universitatea din București i-a conferit titlul de ,,doctor honoris causa". Din decembrie 1989, numărul volumelor publicate a sporit în chip vertiginos.
Iată cum îl caracterizează unul din ,,ucenicii" săi, părintele Ioanichie Bălan: ,,Înconjurat de cărți și manuscrise, așezat la aceeași modestă masă de lucru, sub icoana Prea Sfintei Treimi și a Maicii Domnului, cărora le-a închinat viața și munca, părintele profesor scrie mereu. Scrie din iubire pentru Dumnezeu, scrie din râvnă pentru Biserică, din respect pentru Ortodoxie, din recunoștință pentru țara în care s-a născut și s-a format, și dintr-o datorie de conștiință pentru credincioși, pentru toți oamenii de pretutindeni, dornici de o călăuză spre Hristos și lipsiți de cuvânt și de hrană duhovnicească. Camera sa de lucru este mai degrabă o chilie călugărească, simplă, tăcută, plină de cărți; iar Părintele Dumitru, ca un sihastru neobosit și luminat de har, caută să-și facă datoria de preot al lui Hristos, de teolog și părinte duhovnicesc, până în ultimul ceas".
Părintele profesor Dumitru Stăniloae va avea un loc de cinste în panteonul marilor teologi ai neamului nostru. Și dacă în istoria Bisericii noastre românești se vorbește despre o ,,epocă" a lui Antim Ivireanul, a lui Veniamin Costachi ori a lui Andrei Șaguna, va trebui să se vorbească și de o ,,epocă Dumitru Stăniloae" în teologia românească. Opera și întreaga gândire teologică a părintelui profesor dr. academician Dumitru Stăniloae sunt o împlinire de excepție a teologiei românești, cu valențe multiple și foarte semnificative pe plan panortodox și ecumenic în general. Suflul nou patristic și ecumenic adus teologiei românești, precum și reflexiunea teologică doctrinară de substanță și de mare elevație duhovnicească, dau majorității operelor părintelui academician profesor D. Stăniloae caracterul de lucrări de referință încă pentru multe generații de teologi de azi înainte.
