Legea privind conversia creditelor în franci elvețieni, neconstituțională!

Distribuie pe:

Președintele Curții Constituționale a României (CCR), Valer Dorneanu, a anunțat, ieri, că legea care ar fi permis persoanelor cu credite în franci elvețieni să își convertescă în lei datoria la bănci, a fost declarată neconstituțională.

„Nu se poate face conversie la data la care s-a luat creditul. Soluția la data încheierii contractelor e greșită. Principalul motiv pe care am respins această lege e încălcarea principiului bicameralismului, în sensul că între propunerea legislativă care a început la Senat și până la actul adoptat de Camera decizională există o diferență substanțială.

Senatul a adoptat legea în formula pe care au redactat-o inițiatorii, iar la Camera Deputaților au fost modificate practic aproape toate articolele.

Al doilea motiv ține de faptul că CCR a considerat că soluția pe care a adoptat-o Camera Deputaților, de reconversie la data încheierii contractului, este greșită și nu corespunde niciunor directive europene.

Aici, instanțele urmează să aplice și principiul impreviziunii pe care l-am dezvoltat la celelalte decizii", a spus Dorneanu. 

Lasă un comentariu