Cadastrul și renta viageră, soluții pentru o Agricultură performantă

Distribuie pe:

Succesul înregistrat de fermierii mureșeni în ultimii ani ține, în primul rând, de comasarea terenurilor agricole în parcele mari și de dotări cu utilaje moderne, chiar dacă aceste mașini agricole sunt second-hand, importate din Germania. În programul de guvernare al vremelnicilor guvernanți n-am întâlnit nicio referire la încurajarea comasării terenurilor prin cadastrare și rentă viageră.

Un fermier, născut în satul Șoimuș, comuna Coroisânmartin, Teodor Aflat, fiu de țărani gopodari, stabilit în județul Sibiu, la Bratei, de aproape două decenii, reprezintă un posibil model pentru actualii și viitorii fermieri mureșeni, prin comasarea terenurilor agricole în exploatații de mari dimensiuni. Ing. Teodor Aflat lucrează în arendă și teren în proprietate o suprafață de 8.000 de hectare, în județele Sibiu și Mureș, demonstrând că ferma mare este o șansă de performanță, cu condiția să deții și utilaje performante de mare productivitate. Exploatațiile societății Agroferm SRL se află pe terasele râurilor Târnava Mare și Târnava Mică, majoritatea terenuri în pantă care solicită și utilaje agricole adaptate pentru asemenea lucrări. Fără asemenea utilaje nu se pot respecta tehnologiile de cultură.

În anul 2000, ing. Aflat a pornit o afacere în agricultură, pe 50 de hectare, ajungând în anul 2016 să cultive 8.000 de hectare: 800 ha cu rapiță; 2.000 ha cu porumb; 2.000 ha cu cereale păioase; 1.000 ha cu floarea-soarelui; 500 hectare cu soia; 500 hectare cu sfeclă de zahăr. Chiar dacă condițiile meteorologice au fost nefavorabile, s-au obținut producții mai mult decât mulțumitoare. În toamnă a înființat 1.800 de hectare cu grâu de toamnă și 1.200 ha cu rapiță.

Investițiile de milioane de euro în utilaje de ultimă generație îi permit fermierului să exploateze una din cele mai mari ferme agricole din zonă. Poate cel mai important aspect îl reprezintă încrederea proprietarilor de terenuri agricole, care i-au acordat pământul în arendă, mulțumiți de cantitatea de cereale sau zahăr primite după hectarul de teren.

Un sprijin important îl are în fiul său, Alexandru, inginer agronom de profesie, specialistul care stabilește tehnologiile de cultură, rotația culturilor și alegerea soiurilor și hibrizilor noi de pe piață. Fiul este și cel care participă la simpozioane, la procurarea inputurilor necesare, atent la tot ce este nou în agricultură. Pentru a înregistra un profit se fac studii de piață, pentru alegerea culturilor cu un preț avantajos la achiziții. Prin comasarea terenului agricol arendat în exploatații mari, vânzarea unei cantități mari din recoltă este un garant că nu se lucrează în pierdere. De exemplu, cu o producție de 16,8 tone/ha porumb boabe, din hibrizii Pioneer, pe o suprafață de peste 1.000 de hectare, cultură în totalitate mecanizată, normal că apare și un grad de rentabilitate.

Un alt model recomandat tinerilor fermieri este legat de cinstirea Duminicii, Ziua Domnului. În această zi niciun angajat, din cei peste 100, nu lucrează, iar toată familia inginerului Aflat, de la mic la mare, merg la biserică, convinși că fără ajutorul lui Dumnezeu toată lucrarea lor este o loterie. Dincolo de protestele în stradă, de jonglerii politice, declarații și acuze jignitoare, se așteaptă din partea Guvernului soluții pentru realizarea cadastrului funciar, cea mai importantă pârghie pentru exploatarea terenurilor agricole în regim comasat. Nu în ultimul rând, cetățenii care și-au arendat terenul agricol sau l-au înstrăinat prin vânzare așteaptă o repunere în practică a Legii rentei viagere care prevedea acordarea proprietarilor de terenuri, cetățeni în vârstă de peste 60 de ani, a 50 de euro/ha rentă viageră și 100 de euro/ha celor care și-au vândut terenul. Acestea sunt două priorități importante pentru executiv, dacă vor cu adevărat să vină în sprijinul persoanelor în vârstă din mediul rural, cei care au votat cu PSD, cu speranța că vor veni și în sprijinul celor săraci, nu numai în sprijinul baronilor.

„Socialiști", de genul Dragnea, Grindeanu și mulți alții, cunosc necazurile poporului de la picioarele Crucii, nu de pe Cruce…

Lasă un comentariu