Târnăveni, orașul cu unul dintre cele mai moderne sisteme de iluminat din Europa

Distribuie pe:

Primarul municipiului Târnăveni, Sorin Megheșan a anunțat că sistemul de iluminat public cu tehnologie LED, unic în România, care a înlocuit complet vechiul sistem de pe raza orașului și din cele trei sate aparținătoare, aduce economii la factura de energie electrică.

Sorin Megheșan a spus că realizarea investiției, care s-a ridicat la peste 2 milioane de euro, a durat 3 ani și a fost suportată de o firmă privată, urmând să se amortizeze în zece ani.

Proiectul a prevăzut înlocuirea vechilor lămpi cu unele moderne și în extinderea sistemului de iluminat, de la 1.442 de lămpi, la 2.440, în Târnăveni și în satele Botorca, Bobohalma și Cuștelnic.

Modernizarea sistemului de iluminat public în Târnăveni a determinat scăderea semnificativă a consumului. Media scăderii acestuia în primele șase luni de la implementarea proiectului este de 62,65%.

Rata lunară pentru lucrările de modernizare pe care Primăria municipiului Târnăveni o plătește, conform contractului de delegare a gestiunii serviciului de iluminat public prin concesionare, este de 54.802 lei.

Dacă ținem cont că, înainte de modernizare, pe lângă factura de energie electrică existau și cheltuieli de întreținere a sistemului, în valoare de aproximativ 16.000 lei/lună, se observă că valoarea ratei lunare este acoperită în proporție de 94.3% din economia rezultată prin reducerea valorii facturilor de energie electrică și dispariția cheltuielilor de întreținere.

„Dacă am fi accesat un credit bancar pentru realizarea acestui sistem de iluminat public, nicio bancă nu ne-ar fi acordat o dobândă atât de mică. Noi plătim factura la energia electrică,

într-un sistem de concesiune, și chiria care reprezintă rata", a precizat Megheșan.

Edilul a arătat că acest sistem, cel mai modern la ora actuală din Europa, permite controlul pe fiecare bec în parte dintr-un dispecerat special, poate fi programat să pornească, să se oprească și să reducă intensitatea luminii în anumite intervale de timp și identifică în timp real orice defecțiune survenită. (tirnaveni.ro)

Lasă un comentariu