Guvernul continuă programul Internship, dedicat tinerilor performanți!

Distribuie pe:

În ședința de săptămâna trecută, Guvernul a decis ca programul oficial Internship să continue și în acest an, perioada de derulare a acestuia fiind prevăzută între 17 iulie - 18 septembrie 2017.

Scopul programului este implicarea tinerilor performanți în activitățile Guvernului, pentru dobândirea experienței și cunoștințelor practice, stagiarii urmând să fie recrutați la Palatul Victoria, în ministere și în celelalte instituții participante la program.

Pe lângă activitatea zilnică în cadrul administrației centrale, stagiarii (studenți și proaspăt absolvenți) vor avea ocazia să participe la discuții și mese rotunde în prezența unor înalți oficiali ai statului român, precum și la training-uri și workshop-uri tematice.

Pe durata programului, stagiarii vor primi o bursă lunară, din bugetul Secretariatului General al Guvernului. Numărul stagiarilor și cuantumul bursei vor fi ulterior stabilite.

Reamintim că programul oficial de Internship al Guvernului a debutat în anul 2013, cu 25 de tineri stagiari, care au contribuit la activitățile din cadrul Palatului Victoria. În 2014, programul a fost extins la nivelul ministerelor, având ca beneficiari peste 180 de stagiari.

În 2015, alți 300 de studenți și tineri absolvenți au avut oportunitatea să facă parte din administrația centrală, în cele 72 de instituții implicate. Pentru ediția din 2016, au fost alocate 200 de locuri la nivelul Guvernului României, ministerelor și al altor 21 de instituții publice din subordine (43 de instituții în total).

Cei interesați găsesc date suplimentare pe pagina oficială http://internship.gov.ro/

Lasă un comentariu