Încercând să clarificăm semnificația unor denumiri de localități din spațiul mureșean, am intrat și pe site-ul wikipedia.org, din care aflăm următoarele: „Brâncovenești (mai demult Ieciu, Delavrancea, în maghiară Marosvécs, Vécs, în germană Wetsch) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Mureș, România." La rândul său, autorul articolului Castelul de la Brancovenești de pe site-ul art-historia. blogspot.com își arată nedumerirea atunci când spune: „De ce se numește Brancovenești acest sat de lângă Reghin (oraș săsesc), cu castel aparținând unor vechi familii nobiliare maghiare, nu am reușit să aflu."
Pentru început, vom încerca elucidarea unor aspecte lingvistice, privite însă și dintr-o perspectivă istorică. Zona este una strategică și, din acest motiv, aici a existat un castru roman, în care era plasată o garnizoană (Ala nova Illiricorum), cu rolul de a stăvili înaintarea „barbarilor" dinspre răsărit. Pe locul acestuia va fi ridicată, la începutul Evului Mediu, o cetate maghiară, distrusă în timpul marii năvăliri mongole din 1242. Pe o înălțime, începând cu secolul al XV-lea, va fi ridicat unul din cele mai bine păstrate castele renascentiste din Transilvania, asupra căruia vom reveni în continuare.
Termenul Vécs nu are nicio semnificație în limba maghiară. Numele localității este atestat, sub diferite forme, de-a lungul timpului. Iată doar câteva dintre acestea: „castrum Wecheu" (1228, prima atestare); 1319 - Veech; 1332-1337- „Sacerdos de Vech"; 1348 - Veech; 1461 - „parochialis ecclesie Omnium sanctorum in Vetz"; 1555 - „Datum in Arce Wech"; 1589 - „Véczy oppidum"; 1605 - Vécs; 1648 - „ad arcem Vecz" etc. Un înscris din 1839 pare să elucideze etimologia latină a acestui oiconim: „Véts; Wétsch, Vechinum vechia, Vetsinum, Iies, Iets, Fets". NUMELE LOCALITĂȚII CONTINUĂ LATINESCUL VICINUM,-I, SUBSTANTIV NEUTRU ÎNSEMNÂND „APROPIERE, VECINĂTATE". Așadar, ar fi vorba de „satul din apropierea cetățuiei, a castelului (arx,-cis, din documente)", ai cărui țărani erau aserviți castelanilor și care furnizau produsele agricole necesare traiului acestora. Ne putem gândi că astfel de situații, frecvente în lumea medievală, au determinat alunecarea semantică a substantivului latinesc vicinus, - i „ apropiat, vecin" la înțelesul de „șerb, iobag, țăran aservit" în Moldova. De menționat că tot începând cu secolul al XIX-lea sunt menționate formele Ieciu, Jeciu (pronuntate identic), la 1854, 1857, 1877 etc. (Vezi pentru detalii Szabó M. Attila - Erdély, Banság és Partium törteneti és közigazgasi Helységnévtára, 1 A-O (Dicționarul istoric și administrativ al localităților din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, (Editura) Pro-print, Miercurea-Ciuc, p. 169)
Așa cum va rezulta și din fragmentul unui discurs al primarului român al Târgu-Mureșului din perioada interbelică, Emil A. Dandea, forma normală a denumirii comunei ar trebui să fie Brancovenești, pentru că prin ea se evocă tocmai destinul tragic al mitropolitului ortodox Sava Brancovici, care și-a găsit sfârșitul închis în castelul de acolo, întrucât a refuzat să își renege credința ortodoxă. Forma Brâncovenești poate avea două explicații. Din punct de vedere fonetic, fonemul a, aflat într-o silabă neaccentuată și urmat de consoana n, se închide la î. Pe de altă parte, poate fi vorba de o curioasă chestiune de etimologie populară. Etimologia populară este greșeala la nivel lexical care constă în întrebuințarea unui termen mai bine cunoscut în locul unuia mai rar, de obicei neologic. Rămân celebre, în această privință, gafele de exprimare ale personajelor lui I. L. Caragiale: de exemplu, scrofulos la datorie, în loc de scrupulos; renumerație (=salariu) mică în loc de remunerație (Ghiță Pristanda). Acest fenomen lingvistic se înregistrează îndeosebi la termeni ai limbii comune și mult mai rar la substantivele proprii. Nu este exclus, însă, ca în acest caz să fi intervenit o apropiere a denumirii inițiale de mult mai cunoscutul nume al domnitorului muntean Constantin Brâncoveanu.
Denumirea Brancovenești/Brâncovenești a fost în uz între 1921 și 1927; a fost interzisă în perioada horthystă (1940-1944), a funcționat în paralel cu denumirea Marosvécs în vremea existenței, de tristă amintire, a Regiunii Autonome Maghiare, pentru ca ea să fie impusă până astăzi prin legea nr. 59/1974, privitoare la sistematizarea teritoriului. (Cf. Szabó M. Attila, loc. cit.)
Despre rațiunea pentru care a fost atribuit acest nume comunei imediat după Marea Unire și despre felul absolut bizar în care numele prozatorului Barbu Ștefănescu-Delavrancea a ajuns să se „rătăcească" pe plaiurile mureșene aflăm din broșura NEMULȚUMIRILE ARDEALULUI ȘI CHESTIUNEA MINORITARĂ. Discurs rostit la mesajul tronului în ședințele Camerei Deputaților din 31 Octomvrie și 1 Noiemvrie 1928 de Dr. Emil Dandea, deputat de Mureș, București, Imprimeriile Statului, 1928, p. 63-65, realizată după stenogramele acelor ședințe (am redat în mod strict documentul, păstrând ortografia epocii).
