Remember Sever Suciu (1924-1997)

Înainte de a fi artist, Sever Suciu era un personaj. Unul cu o biografie trăită la temperatura unui oraș care se înhămase la a-și respecta condiția, cândva, de „cetate a chimiei", pe care a slujit-o și Sever Suciu, ca pălmaș, cu demnitate.

Născut la 17 februarie 1924 în satul mureșean Gâmbuț, Sever Suciu a fost câteva ore pe zi muncitor, și tot restul timpului artist.

După ce și-a întemeiat familie, în 1952, după ce și-a ridicat singur o casă, Sever Suciu s-a lăsat prins în mrejele artei. Stătea de vorbă cu lemnul, cu piatra, parcă vrând să le întrebe ce vor ca să devină ca să rămână în dialog cu lumea.

Deși avea puține clase (șapte), cultura de autodidact a lui Sever Suciu era dezarmantă, antrenându-se cu dezinvoltură în discuții pe teme de istoria artei, filosofie.

Arta lui s-a născut din nevoia de a se cunoaște pe sine, prin ceea ce putea transforma din energiile și căutările sale. De aceea, arta lui are și simplitate și profunzime, și tradiție și modernitate. A topit în retorta sa artistică semnele trecutului extrăgând esențe de artă adevărată.

Iubea deopotrivă lemnul și piatra, dar nu ținea departe nici șevaletul.

Sever Suciu n-a fost risipitor - a fost curtat adeseori ca să-și înstrăineze lucrările și nu pe bani puțini. A fost ca un țăran, cu simțul proprietății, îndrăgostit de propriile lui lucrări, care i-au vegheat trecerea prin lume.

Un om de ispravă al Târnăveniului, poetul Răzvan Ducan, atunci când cultura Târnăveniului se confunda cu propria sa viață, fiind creditat administrativ sută la sută, la nici cinci ani de la moartea artistului, în 2001, a amenajat, în holul Casei de Cultură „Mihai Eminescu" din Târnăveni, Galeria de Artă Modernă „Sever Suciu", cuprinzând 17 dintre lucările în lemn ale lui Sever Suciu. O galerie impresionantă, cu lucrări unele impunătoare ca dimensiune, care reconstituia o lume de viziuni asupra nașterii și morții. O paradă artistică de frapantă originalitate și modernitate, făcută într-un loc al maximei vizibilități culturale.

Mai mult, în 2003, Sever Suciu a fost făcut „Cetățean de onoare postmortem" al Târnăveniului, iar pe casa care i-a fost loc de masă, pat și creat, de pe str. Narciselor nr. 18, s-a amplasat o placă memorială.

O casă unică, străjuită de sculpturile în piatră ale artistului.

Am visat atunci și o casă memorială, care ar fi putut scoate în evidență, valorifica un destin, o viață închinată artei, dincolo de zgomotul și furia lumii artistice.

Se împlinesc (în 17 februarie) 93 de ani de la nașterea lui Sever Suciu, iar în 2 august două decenii de la moartea sa.

Spunea cândva, văduva artistului, doamna Maria, că acesta a murit neîmpăcat, „A murit cu credința că nu a fost respectat la valoarea lui!"

Constrâns să „abdice" de la misiunea de promotor cultural, Răzvan Ducan n-a putut să lase pe mâini bune moștenirea lui Sever Suciu. Din păcate, încă nu e respectat... „la valoarea lui"!

Artistul e, înainte de toate, al Târnăveniului, și orașul trebuie să-i dea artistului ce e al artistului și memoriei ce e al memoriei.

Poate că actuala administrație va avea, la ceas comemorativ, puterea deciziei atribuirii numelui Sever Suciu unei străzi din oraș, poate se vor găsi variante prin care o operă exemplară să fie restituită la adevărata ei valoare. Lucrările în piatră și-ar putea găsi loc în spații publice centrale, biografia lui recuperată și restituită monografic, ori chiar într-un album de artă.

O, dar câte idei n-ar putea fi puse în ecuație, dacă grija pentru trecutul și pentru viitorul cultural al orașului va putea depăși obstacolele politicului, orgoliilor provinciale.

Merită Sever Suciu, merită cultura unui loc pe unde a trecut cu pașii cel care la 16 ani, vizionar, declara în Hanul lui Mănasă: Eu sunt poet, și îmi adun material".

Lasă un comentariu