Noi și Revoluția Morală din România

Distribuie pe:

De mai bine de o săptămână, România este cuprinsă de un protest nemaipomenit de la Revoluția din1989 încoace. Sute de mii de cetățeni au ieșit în stradă, să-și anunțe dezacordul cu modul în care politicienii înțeleg să guverneze în condițiile statului de drept.

Sursa mâniei protestatarilor este Liviu Dragnea, președintele Partidului Social Democrat, președintele Camerei Deputaților al Parlamentului României.

Partidul lui a obținut, în alegerile din 11 decembrie 2016, cel mai bun scor (45,47%) din istoria tuturor partidelor politice de după  1990, inclusiv a PSD. Succesul garanta formarea, în alianță cu ALDE, a unei majorități confortabile în Parlament (Senat și Camera Deputaților) și organizarea Guvernului în conformitate cu dezideratele Programului electoral PSD-ist, implicit funcția de prim-ministru.

În calitatea sa de președinte PSD, funcția ar fi trebuit, după toate uzanțele, să revină domnului Dragnea. Dar, cu trei săptămâni înainte de alegeri, presa a dat semnalul că, din cauza Legii nr.90/2001, Dragnea nu poate fi premier. De ce? Fiindcă, la 22 aprilie 2016, fusese condamnat definitiv și irevocabil în dosarul penal „Referendumul", la 2 ani de închisoare cu suspendare și la un termen de încercare de patru ani. Articolul (2) din legea 90 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor are următoarea formă: „Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au cetățenia română și domiciliul în țară, se bucură de exercițiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale…"

Arătându-se pe față de acord cu prevederea legii, Dragnea a declarat că nu pretinde funcția de prim-ministru, dar în prima lui conferință de presă de după alegeri a prezentat lumii programul de guvernare al partidului său de parcă ar fi fost învestit deja șef al Guvernului. Cu vădită emfază, Dragnea a dat citire unei liste de majorări de salarii și pensii, scutiri de taxe, abrogări de tarife care urmează să fie puse în aplicare de partidului său, vrând, probabil, să-și asigure susținerea populației în ceea ce își pusese în gând să întreprindă pas cu pas pentru a-și vedea atins scopul.

Parafrazându-l pe Lăpușneanu, Dragnea a anunțat prin aceste gesturi publice, dar și prin numirea insolită a unei foste subalterne drept candidată la funcția de prim-ministru, că „Dacă voi nu mă vreți (prim-ministru), eu mă vreau". Respingerea candidaturii de către președinte a fost prima înfrângere a șefului partidului-învingător în alegeri și un semnal că luarea în răspăr a celorlalte instituții ale statului este o greșeală. Controlul politic al Guvernului este un lucru firesc în democrație, dar intenția, clar arătată, de a controla personal Guvernul se consideră un abuz în statul în care principiul separației puterilor funcționează. Tacit, societatea a luat act de această tentativă de abuz.

Învestirea Guvernului Grindeanu a fost considerată de Dragnea drept o confirmare a atotputerniciei lui, noul prim-ministru fiind secundat la tot pasul de șeful lui de partid. Din acest moment, șeful din umbră al Guvernului a dat undă verde următoarei faze de dobândire a funcției de prim-ministru într-un viitor previzibil de dânsul.

A fost faza legitimizării Ordonanței de Urgență nr.13 - de modificare a Codurilor penale - care trebuia să înlăture barierele juridice din calea accederii lui Dragnea în funcția mult râvnită. Modul în care s-a încercat aprobarea ei discretă în Guvern, tentativă curmată de apariția intempestivă la ședința de Guvern a președintelui Iohannis, aprobarea ulterioară a Ordonanței la o ședință organizată în plină noapte  și publicată de urgență, în aceeași noapte, în „Monitorul Oficial", a avut efectul unui cutremur social de cea mai înaltă magnitudine.

Timp de câteva săptămâni, România a fost zguduită de ample manifestații de stradă. Apogeul lor s-a produs duminica trecută, 5 februarie, când la ele au participat, în toată țara, peste o jumătate de milion de români. Au fost cele mai puternice după Revoluția din 1989 și au cuprins inclusiv orașe mici, capitale de județ, cele mai numeroase fiind manifestațiile impresionante de la București.

Guvernul a trebuit să bată în retragere. Ordonanța de urgență nr. 13 a fost abrogată prin Ordonanța nr. 14. Abuzul a fost curmat și modificările Codurilor penale vor trece prin procedura firească a dezbaterilor parlamentare. Așa cum ar fi trebuit să se procedeze în condițiile unei guvernări responsabile.

Cu ce s-a ales România în urma acestui duel dintre clasa politică de la guvernare și societatea ieșită în stradă?

În plan internațional, a câștigat un mare capital de imagine, arătând lumii întregi că în România funcționează o democrație matură, conștientă, aptă și capabilă să-și apere valorile. Este meritul sutelor de mii de oameni de diferite vârste și profesii care au ieșit în stradă nu l-a îndemnul partidelor, ci din înțelegerea intrinsecă a rolului lor social de cetățean activ căruia îi pasă de țară.

În plan intern, România a testat funcționarea pentru ani înainte a unui nou și important organism neformal. L-am putea numi Institutul Solidarității Sociale. Partidele, politicienii, oricât de puternici i-ar face voturile cvasi-unanime ale alegătorilor, vor trebui să ia în considerare că era trișărilor politice și tentativelor de capturare a instituțiilor statului a fost depășită în România.

Mass-media și justiția se achită de datoria lor și funcționează în parametrii libertăților garantate și ale statului de drept.

Ce am văzut noi, cei din Republica Moldova, în evenimentele din România? Din lipsă de spațiu, vom puncta succint: din partea clasei politice, a fost o tentativă de plahotniucizare a României. Dragnea a încercat să pună în aplicare modelul de guvernare al partenerilor lor democrați din Republica Moldova, încercând spargerea din mers a zidurilor cetății puterii juridice, obstacolul principal din calea capturării statului.

Din partea mișcării protestatare, s-a reușit distanțarea ei de influența politicului, a partidelor, a liderilor care tind să pună stăpânire pe masa protestatară ca până la urmă să o transforme în partid, compromițând și slăbind efectele mișcării. Fără cuvântări, fără manifeste scrise, fără declarații solemne, exprimându-și revendicările doar în slogane scrise pe cartoane, în interviuri și în lozinci difuzate prin telefoanele mobile, protestele din Țară au arătat un alt mod de a face eficiente manifestațiile de stradă.

România a realizat zilele acestea un alt tip de revoluție. Este tipul Revoluției Morale, care abia urmează să fie valorificată ca fenomen.

 

Lasă un comentariu