OAMENI, LOCURI, ÎNTÂMPLĂRI

Distribuie pe:

Nu departe de Târgu-Mureș se află satul Ideciu de Sus care face parte din comuna Ideciu de Jos. Aici există o Biserică Ortodoxă Română cu hramul „Înălțarea Domnului". Aceasta a fost construită pe un teren dăruit de doi cetățeni ai satului, Mihai Pui și Ștefan Dănilă, în anul 1990, iar în anul 2004 a fost deja înălțată. Dar totdeauna se mai întâmplă și lucruri neplăcute. După Sfânta Liturghie, în anul 2011, pe care a săvârșit-o părintele Adrian Ilovan, au izbucnit flăcările care au mistuit acoperișul, pictura și un clopot, altarul rămânând neatins. Cetățenii și-au dat seama de dezastrul produs de incendiu și au hotărât formarea unui Consiliu parohial care să se ocupe de lucrările de refacere a bisericii. Așadar, Gheorghe Precup împreună cu preotul Adrian Ilovan au propus un Consiliu parohial format din Gheorghe Precup, Ion Ormenișan, Motz Dănuț, Ioan Stoica, Valer Mircea, Gheorghe Cirilescu și Ioan Pop. De asemenea, a luat ființă Comitetul de femei din care au făcut parte Maria Ormenișan, Mariana Precup, Norica Dobrean, Maria Stoica, Ioana Pop și Rafila Ilea, care, împreună cu Consiliul parohial, au solicitat sprijinul sătenilor pentru reconstruirea bisericii. Așadar, după o muncă susținută, în anul 2014, aceasta a fost refăcută și tot în acest an ea a fost sfințită de către IPS Andrei Andreicuț, împreună cu un sobor de preoți.

De-a lungul existenței acestei biserici, la altarul ei au slujit preoții Nicolae Dincă (decedat), Adrian Ilovan, Vasile Fărcaș, iar din anul 2014 slujește preotul paroh Valeriu Roșca, din Reghin, despre care sătenii spun că „este trup și suflet pentru biserică". Duhovnicul are pentru fiecare o vorbă bună, este cu sufletul deschis pentru fiecare, dovadă că de fiecare dată biserica este neîncăpătoare. Mai trebuie menționat că în acest timp, în sat, s-a construit și casa mortuară, atât de necesară satului.

Lasă un comentariu