Mintea cea de pe urmă

Povestea un părinte că a cunoscut o familie care avea un copil, desigur alintat, făcându-i-se toate voile. Mama a murit și tatăl a rămas singur cu băiatul. Tatăl avea o situație bună. După ce băiatul s-a căsătorit, i-a amintit tatălui că aveau două case la țară și ar trebui să le vândă, că ei nu mai merg pe acolo. Tatăl le-a vândut și a dat banii băiatului, care în scurt timp i-a cheltuit. Desigur, bătrânul incomoda pe tineri, iar într-o zi băiatul a zis tatălui:

- Ce-ar fi dacă te-ai muta în bucătărie?

Tatăl a zis:

- Bine, cum vrei tu. Și bătrânul s-a mutat în bucătărie. Dar, tinerii aveau mereu musafiri cu mese întinse, petreceri cu muzică până dimineața, fapt ce incomoda pe bătrân.

Băiatul a zis într-o zi:

- Ce-ar fi să te muți dumneata la casa de bătrâni, ca să nu te mai deranjăm cu zgomotul petrecerilor. Acolo ai companie toată ziua. Bătrânul a spus aceleași cuvinte:

- Cum zici tu!

S-a dus la casa de bătrâni și a vorbit cu directorul. Acesta a rămas foarte mirat, pentru că bătrânul avea pensie foarte mare pentru acele vremuri. Directorul i-a spus că va avea o cameră separată, va putea primi vizite, dar toate bunurile materiale trebuie să revină casei de bătrâni. Bătrânul s-a învoit și băiatul imediat l-a mutat la azil. La plecare, directorul a zis:

- Mașina aceasta este proprietatea tatălui tău și rămâne aici! Apoi a trebuit să încheie contract de închiriere pe casă, urmând să plătească chirie în casa părintească! Abia atunci a înțeles băiatul alintat de odinioară că s-a purtat rău cu tatăl său, care i-a dat o lecție bună.

Lasă un comentariu