„Patria este norodul, iar nu tagma jefuitorilor!"

Distribuie pe:

Cuvintele acestea înțelepte au fost pronunțate de către marele conducător al revoluției de la 1821, Tudor Vladimirescu (foarte apreciat în demersurile sale de către marele filosof și economist al secolului respectiv, Karl Marx), care a răsculat poporul împotriva nelegiuirilor ce aveau loc cu duiumul la acea vreme. Deosebirea între atunci și acum este că atunci protagoniștii nelegiuirilor erau străinii, mai precis fanarioții greci, dar și rușii, care abia așteptau să ne înhațe, și care pusese stăpânire pe frâiele țări. Odată cu scurgerea timpului, iată au trecut de atunci 200 de ani fără ceva, România, și-a crescut între timp proprii jefuitori, care, fie pe cont propriu sau în cârdășie cu cei dinafară, au făcut și fac ce știu ei mai bine, adică jecmănesc țara în lung și-n lat, fără a le păsa de ea și de cei mulți care, într-un fel sau altul, suferă din cauza lor. Și ce credeți că fac acești jefuitori moderni ai patriei? Pentru a-și eficientiza acțiunile, adică pentru a spolia mai bine țara și bogățiile ei se adună în grupuri-grupuri, adică așa-zise partide, unele la stânga, altele la dreapta și, pentru a ocupa tot spectrul, s-au inventat și cei de centru, așa încât să poată controla și rade totul. Și pentru a dovedi că am evoluat cu democrația noastră au mai inventat și Parlamentul de sorginte românească. O structură organizatorică aleasă în care se dă impresia că are acces oricine, de la vlădică la opincă. Dar nu știm cum se face că locurile alocate sunt ocupate covârșitor, și mereu, tot de către aceștia sau de acoliții lor. Cameleonismul, credem noi, este cel care le asigură aproape sută la sută, și de fiecare dată, câștig de cauză. Adică mielușei până la lacrimi în perioada de testare, din timpul campaniilor electorale, cu promisiuni cu carul care vor fi onorate la minut, până în momentul în care își vor „instala" șezutul în marile jilțuri, după care, își intră în rolurile lor native de lupi sadea și, trai neneacă! Din păcate, în hămiseala lor nu se mulțumesc doar cu atât. Convinși că averea le dă puterea, ei nu se îndestulează doar cu bogății, ci și cu dregătorii. Adică cu tot felul de funcții atât de înalte și de sofisticate, de îmbătătoare încât cei mai mulți dintre ei își pierd de-a dreptul uzul rațiunii, visând că sunt, aici, pe pământ românesc și la început de mileniu III, mai mult chiar decât Cicero, Cezar și Napoleon la un loc, și cu siguranță mult deasupra poporului, a celor care i-au ales, și cu sprijinul cărora au ajuns unde au ajuns. Cu alte cuvinte, în bolnăvicioasa lor viziune ei, parlamentarii, și nu poporul sunt forța supremă a societăți, încercând să pună botniță, oricărei alte instituții a statului de drept și chiar poporului atunci când le contestă faptele.

Scenariul acesta nu este o fantezie. El se petrece, din păcate, într-o formă acută la noi acasă, în România zilelor noastre, tocmai ca urmare a interpretării „pro domo" a principiilor democrației, a haiduciei pe care noul Parlament, dominat copios de reprezentanți ai PSD și ALDE, o practică în raport cu poporul și instituțiile de drept ale statului, arogându-și dreptul suveran de a face „ordine" în țară, după bunul lor plac și propriile lor interese, care nu pot fi decât meschine, atâta vreme cât sunt emanație a unor oameni meschini, după arhicunoscutul principiu: „Voi ne-ați ales, restul e treaba noastră!"

Revolta aceasta de amploare fără precedent în ultimul sfert de veac, a românilor de toate categoriile și din toate straturile societății, nu este altceva decât o încercare de apărare a suveranității poporului împotriva uzurpatorilor. Odată ajunsă la putere, acea tagmă a jefuitorilor, de care vorbea marele revoluționar Tudor Vladimirescu, dar de data aceasta de sorginte românească, își arogă drepturi pe care nu le pot avea, încercând să croiască legi nedrepte care să guverneze o societate strâmbă, în care nelegiuirile de tot felul să poată zburda în voie, cu aprobări legale, de la această instituție, ce se numește Parlament, dar care pentru a fi ceea ce ar trebui să fie, mai are de lucrat serios asupra ei și mai ales în privința calității umane. Pentru că atâta vreme cât indivizi de tipul lui: Tăriceanu, Dragnea, Băsescu și mulți alții ca ei vor popula această instituție, ea nu va putea trece proba încrederii poporului, aflată de aproape trei decenii mult sub cota acceptabilului. Cu toată toleranța românească care se manifestă zilele acestea la unii, care apoi nu ezită să se plângă de corupție și de nelegiuirile din țară, ca om de bună credință nu poți accepta a lăsa treburile țării pe mâna unei instituții submediocre, cu oameni, în bună parte, de notele cinci la învățătură și patru la purtare, care să dicteze după bunul lor plac prezentul și să creioneze viitorul unei țări, al unei națiuni, care nu pot fi altfel decât după chipul și asemănarea lor. De altfel, lucrul acesta s-a putut vedea pe parcursul celor 25 de ani de existență a Parlamentului, care și-a dovedit „calitățile" atât prin numărul mare de penali pe care i-a furnizat justiției, în special în domeniul corupției și al afacerilor oneroase, cât și prin slaba calitate a procesului de legiferare, producând pe bandă rulantă legi strâmbe și nedrepte, cu dedicații sau în strict interes personal, și care au făcut imposibilă înscrierea, de atâția ani, a societății românești pe drumul firesc al afirmării sale. Iar dacă până acum toate din cele amintite s-au făcut cu o oarecare perdea, de data aceasta, cu noul Parlament, avându-i în frunte pe Călin Popescu Tăriceanu, la Senat, și pe Liviu Dragnea, la Camera Deputaților, doi indivizi nesinceri, aroganți și certați cu legea, procesul de legiferare, care vizează interesele întregii țări, a fost grav deturnat, cu o parșivitate greu de imaginat. În primul rând în interesul acestora, dar și a multor altora ca ei, aruncându-se în aer cele mai elementare principii ale justiției și moralității ce guvernează o societate normală.

În fața acestei grave deturnări de rol a Parlamentului, care dintr-o instituție reprezentativă pentru întreaga națiune a devenit o afacere de grup infracțional, nici președintele, nici justiția și nici poporul nu puteau sta deoparte, indiferenți, iar intervențiile lor trebuie apreciate a fi de bun augur. Și este bine a se încetățeni acest obicei al controlului pluridimensional, până ce Parlamentul României va deveni ceea ce va trebui să fie. Pentru că degeaba tună și fulgeră domnul Tăriceanu și acoliții săi din presă, invocând poziția în ierarhia instituțională și dreptul constituțional al Parlamentului, separația puterilor în stat etc., el nu are această cădere atâta vreme cât, în cazul acestei instituții, „în afară-i vopsit gardul, iar înăuntru-i leopardul". În legătură cu mult invocata separație a puterilor în stat, relativa independență nu trebuie confundată cu una absolută, în sensul că fiecare face ce vrea. Atât Parlamentul cât și Președinția și Justiția au obligația să tragă la aceeași căruță și în aceeași direcție, adică în interesul țării, chiar dacă vin de pe paliere diferite, cu constrângeri diferite, iar controlul unora asupra altora este nu numai benefic, ci și necesar. În plus, toate la un loc supunându-se voinței unice a poporului, care nu poate fi luat în brațe doar cu prilejul alegerilor, și tratat apoi, preț de o întreagă legislatură, ca pe o gloată care nu știe ce face.

Ceea ce atragem noi atenția este că în această formă democratică de manifestare nimeni, adică nici instituțiile, oricare ar fi ele, dar nici „gloata", în accepțiunea multora din cei cu musca pe căciulă, nu au voie să întindă prea mult coarda, și nici să sară peste cal. Interesul țării, securitatea națională, în primul rând, obligă la prudență și cumpătare, iar pasul înapoi trebuie făcut în primul rând de cei care au declanșat „gâlceava", adică Guvernul și Parlamentul, cu cele două nefericite ordonanțe 13 și 14. Cele două săptămâni de confruntări democratice să devină un vis nedorit al trecutului, pentru ca instituțiile statului să poată funcționa numai și numai în interesul general. Prelungirea la nesfârșit a acestora poate destabiliza țara, iar vecinii noștri, de mai aproape sau de mai departe, abia așteaptă. În privința PSD, el ar trebui să se concentreze, așa cum a promis în Programul de guvernare, de adevărata guvernare. Pentru că începutul a fost bun, iar deturnarea lui ar fi fatală pentru un partid care ocupă un spațiu important pe eșichierul politic al țării, și pe care are obligația să-l onoreze ca atare.

Lasă un comentariu