Anul 2017 este declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca fiind An omagial al iconarilor şi pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română. Una dintre marile personalităţi ale neamului românesc care a suferit în timpul regimului co-munist este Părintele Arsenie Boca, cel frumos supranumit „Sfântul Ardealului".
Părintele Arsenie Boca se naşte la data de 29 septembrie 1910 în localitatea Vaţa de Sus (judeţul Hunedoara), într-o familie de ţărani simpli, Iosif şi Cristina, dar credincioşi. Primeşte numele Zian. În 1929 devine absolvent şi şef de promoţie al liceului „Avram Iancu" din Brad. Colegii îl numeau „sfântul", iar stejarul pe care îl plantează cu colegii la absolvire îi va purta numele, „Gorunul lui Zian". În perioada 1929-1933 urmează cursurile Institutului Teologic din Sibiu, unde este remarcat de profesori ca un student de elită. Aici îi devin cunoscute talentele sale de pictor şi de bun interpret la flaut. În 1933 este trimis la Bucureşti de către Mitropolitul Nicolae Bălan pentru a urma Institutul de Belle-Arte. Cu această ocazie participă şi la cursurile de anatomie ale profesorului Francisc Rainer şi la prelegerile de mistică ale lui Nichifor Crainic. Ajută pe Părintele Dumitru Stăniloae la traducerea Filocaliei, realizând grafica primelor patru volume, care au apărut la Sibiu. În luna septembrie a anului 1935, conform documentelor arhivei Arhiepiscopiei Sibiului este hirotonit întru citeţ şi ipodiacon. Tot atunci este hirotonit diacon celib. În 1939 merge la Muntele Athos unde stă trei luni. Experimentează viaţa duhovnicească de aici postind 40 de zile. Se închinoviază la Mănăstirea Sâmbăta de Sus. La 3 mai 1940 are loc tunderea în monahism, când primeşte numele de Arsenie.
La 10 aprilie 1942 Părintele este hirotonit preot şi numit stareţ al mănăstirii. În 1944 a plecat în Basarabia, la Chişinău, să înveţe pictura bisericească şi poleitul icoanelor. A revenit în ţară în primăvara anului 1945. În mai 1948 este arestat şi torturat de Securitate. La 25 noiembrie 1948 este mutat la mănăstirea Prislop de Mitropolitul Nicolae Bălan. Mănăstirea era într-o stare jalnică. Este numit stareţ al acestei mănăstiri. În 1950 Prislopul devine mănăstire de maici. Părintele Arsenie nu mai este stareţ, ci rămâne duhovnic al mănăstirii, iar stareţă este numită monahia Zamfira. În 1951 Părintele este ridicat din nou de Securitate. În 1952 Părintele revine la Prislop, după ce a fost condamnat 9 luni (la Ocnele Mari şi la Canal). În 1959 se desfiinţează Mănăstirea Prislop, maicile sunt alungate, la fel şi Părintele Arsenie, căruia i se interzice să mai slujească. Clădirea este transformată într-un cămin de bătrâni până în 1976, când se redeschide mănăstirea. În 1961 după o lungă pribegie prin Bucureşti este angajat ca pictor muncitor la Atelierele Patriarhiei de la Schitul Maicilor, participând la slujbe doar ca şi cântăreţ. În 1968 este pensionat (o pensie minoră); începe pictura bisericii de la Drăgănescu, la care va osteni timp de 15 ani, realizând astfel „Capela Sixtină" a Ortodoxiei româneşti. Între anii 1969 - 1989 deţine un atelier de pictură şi chilie la proaspătul înfiinţat aşezământ mănăstiresc de la Sinaia.
La 28 noiembrie 1989 Părintele Arsenie încetează din viaţă la Sinaia. Este înmormântat la Prislop în 4 decembrie 1989. De atunci şi până azi, credincioşii se adună an de an în număr tot mai mare la mormântul Părintelui Arsenie pentru parastas, rugăciune şi comuniune. Peste tot unde se afla Părintele, mulţimi de credincioşi îl căutau spre a-i solicita îndrumare şi binecuvântare, punându-şi libertatea, chiar şi viaţa în pericol, ştiut fiind faptul că Părintelui i se interzicea de către Securitate să stea de vorbă cu oamenii.
Mănăstirea Prislop, unde-şi doarme somnul de veci Părintele Arsenie Boca, este aşadar o vatră de cultură şi de spiritualitate pentru neamul românesc. Aşezată într-o poiană, înconjurată de un peisaj mirific, Mănăstirea Prislop se află la 13 km de Haţeg. De aproape şapte secole, ea reprezintă unul din cele mai importante aşezăminte religioase ortodoxe din Transilvania. A fost ridicată în a doua jumătate a secolului al XIV-lea de Părintele Nicodim, ulterior sanctificat, considerat astăzi drept reorganizatorul şi îndrumătorul monahismului românesc la începutul Evului Mediu. El a venit din Ţara Românească, unde ctitorise mănăstirile Tismana şi Vodiţa. Mănăstirea Prislop a fost construită în acelaşi stil triconc ca şi ele şi este singura de acest fel din Transilvania. Al doilea ctitor al mănăstirii a fost Domniţa Zamfira, fiica domnitorului muntean Moise Basarab, refugiată în Transilvania după moartea tatălui său. Se spune că Domniţa Zamfira era foarte bolnavă când a venit la Prislop şi s-a vindecat bând apă din izvorul cu puteri tămăduitoare din curtea mănăstirii. Mormântul ei se află în pronaosul bisericii. Avutul cel mai de preţ al mănăstirii este icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, dăruită tot de Domniţa Zamfira în 1580, când s-a încheiat reconstruirea bisericii. Unul din stareţii mănăstirii, Ioan de la Prislop, a fost timp de 20 de ani (1585-1605) Mitropolit al Transilvaniei. Mănăstirea a avut o existenţă zbuciumată. A fost incendiată în 1762 din ordinul generalului Bukow, iar călugării ortodocşi au fost alungaţi. Aproape două secole a aparţinut Bisericii Române Unită cu Roma (greco-catolică). A revenit la cultul iniţial în octombrie 1948. O lună mai târziu a fost adus la Prislop Părintele Arsenie Boca. Licenţiat în teologie şi absolvent al Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti, el este considerat al treilea ctitor al mănăstirii pentru că, timp de 41 de ani cât a fost stareţ şi apoi, duhovnic al mănăstirii, a reorganizat-o, a reconstruit-o şi a pictat-o, dându-i strălucirea de astăzi. Din 1976, Prislopul este mănăstire de maici. În 1991 a fost înfiinţat în incinta ei Seminarul Teologic Monahal Sfânta Ecaterina, cu o durată de şcolarizare de cinci ani. Unele maici şi eleve îşi desăvârşesc talentul artistic continuând vechiul meştesug românesc al pictării de icoane pe sticlă. Şcolilor seculare de iconari de la Nicula, Arpas sau Laz li se alatură acum cea de dată mai recentă, de la Prislop.
