Cine poate bănui că Ioan Găbudean, prietenul şi concitadinul nostru, este acum, când - în 25 februarie 2017 - împlineşte 66 de ani de viaţă, autorul a aproape 50 de volume de poezie, proză scurtă, aforisme şi eseuri?
Scriem această cronică de carte, privitoare la volumul de versuri, „Fântâna poeziei şi alte poeme" (Ed. Ardealul, Târgu-Mureş, 2017), în semn de preţuire şi admiraţie, felicitându-l pentru împlinirile sale, la acest ceas aniversar.
Am primit cartea sa, prin poştă, după rânduiala tradiţională. Poetul nu vrea să-şi lanseze cartea în public. O trimite prin poştă la prieteni din toată ţara! Te-ai putea întreba: de ce? Nu mai vrea publicul să audă de poezie? E adevărat că multe din informaţiile publicitare, prin mijloacele mass-media - de regulă, nu spun nimic despre poezie, ci, la modul persuasiv, despre medicamente de tot felul. Farmaciile s-au înmulţit şi librăriile au dispărut. Cartea, mai cu seamă, poezia, nu mai interesează pe nimeni!
Să fi uitat lumea că hrana spirituală, cuvântul bun (mai ales dacă devine rugă) poate fi mai eficient decât medicamentele, poate vindeca în chip miraculos: întâi sufletul şi apoi trupul?! Un Poet spunea: medicamentul meu e Ruga. Şi Ruga mea e Poezia!
„Tânăr fiind, poet fiind / am vrut să scriu / o poezie despre bătrâneţe. / Am tot amânat şi nu ştiu de ce / Şi iată-mă împlinind, / fără surle şi trâmbiţe, / 66 de ani! " ( La 66 de ani).
Poezia lui Ioan Găbudean e una confesivă şi lapidară, ce se mişcă între clasic şi modern, cu un cod transparent, cu mesaj, uşor jovială şi prietenoasă: „Poezia se poate vedea, / se poate auzi, / se poate mânca, / se poate bea / te poţi îndrăgosti de ea , / ca de o femeie fatală..." (Ce e Poezia)
Sunt lucruri simple ce ascund minuni, ce tăinuiesc miracole: „Şi de ce / să nu credem / că în corola unei magnolii / se poate ascunde / un Paradis provizoriu?" (De ce?)
Poetul se autodefineşte: „Eu nu sunt manager, / eu sunt doar Poet, / frate bun cu dorul şi melancolia, / căutând mereu / calea regală a sentimentelor..." (Eu sunt Poet)
Cele aproape 60 de poeme sunt distribuite în trei secţiuni: „Fântâna Poeziei", „În căutarea lui Basho" şi „Între Inferrn şi Paradis".
Poezia de tip asiatic, numită „haiku", a fost cultivată de poetul ardelean Ioan Găbudean, de-a lungul timpului, atrăgând atenţia unui important istoric literar, Ion Rotaru, care îi acordă un spaţiu considerabil în „O istorie a literaturii române".
Pe spaţii foarte restrânse, ca un bijutier, cu mult rafinament şi putere de sugestie, poetul ştie să-l încânte pe cititor. Cineva, cu prejudecată, înclinat spre discreditarea valorilor, ar putea trece, cu imfatuare, peste „scânteierile" care compun laolaltă o neaşteptată şi surprinzătoare corolă de lumini, a înţelepciunii şi frumuseţii: „Primăvară - / caisul şi-a făcut / rugăciunea în roz"; „Aşa-i de cochetă / muşcata din fereastră - / Soarele-i cu ochii pe ea!"; „Zgomotul ploii / pe ţiglele şurii - / bucuria singurătăţii"; „Stau în genunchi / în faţa crizantemei - / omagiu frumuseţii".
O astfel de poezie, ca să-şi facă „lucrarea", presupune contemplare şi folosirea încetinitorului. Să te mulţumeşti cu puţin şi totuşi cu mult! Se spune că japonezul rezervă o grădină întreagă pentru o singură floare. Te îndrepţi spre ea, pe pământul rânduit în cercuri concentrice, şi, în mijlocul grădinii, apare regală, Floarea!
Satul este un motiv tematic de care poetul, ajuns la oraş, nu se poate despărţi, pe care nu-l poate uita: „Mi-am părăsit / satul natal! / De-atunci privesc stelele / ca un dezertor speriat / să nu fie prins / prea curând..." (Regret).
Bunul Dumnezeu să te binecuvânteze, întru mulţi ani, iubite prietene şi poet cu obârşie în Ardealul nostru drag, Ioan Găbudean!
P.S. Aş vrea să adaug că Ioan Găbudean este membru al USR, Filiala Mureş, din anul 2000, şi că a primit Premiul pentru Poezie al Filialei, pentru volumul: „60 de ani de singurătate" (2011).
