M-am internat în spital să-mi fac un control de rutină şi am constatat că eram bolnav. Mi s-a luat tensiunea şi am un grad extrem de scăzut de blândeţe.
Mi s-a luat temperatura şi termometrul a înregistrat 40 de grade de egoism.
Am făcut o electrocardiogramă şi diagnosticul a fost că aveam nevoie de mai multe bypassuri de dragoste, pentru că venele mele erau blocate şi nu pompau sângele la inima mea goală.
Am ajuns la ortopedie: nu puteam merge alături de fratele meu şi nici nu puteam să-l îmbrăţişez pentru că aveam o fractură, după ce m-am împiedicat de vanitatea mea.
Au constatat că aveam miopie, pentru că nu puteam vedea dincolo de aparenţe.
Mi-au găsit şi surzenie şi mi s-a pus diagnosticul de a fi rămas singur între cuvintele goale din fiecare zi. Jalnic, nu?
Am primit şi tratament: în fiecare zi, când ajung la serviciu, o lingură de „Bună ziua!" La fiecare oră, un comprimat de răbdare şi o cană de toleranţă. Când ajung acasă, o injecţie cu dragoste şi, înainte de culcare, două capsule de conştiinţă curată.
