După ce Dumnezeu a săvârșit creația lumii, în ziua a șaptea s-a odihnit de toate lucrurile pe care le-a făcut și a binecuvântat această zi și a sfințit-o. Mai târziu, Dumnezeu porunci prin Moise poporului iudeu să lucreze șase zile, „iar ziua a șaptea să nu facă niciun lucru, nici el, nici feciorii lui, nici fetele lui, nici servitorii lui, nici servitoarele lui, nici boul, nici asinul lui, nici străinul cel ce locuiește cu el. Căci în șase zile a făcut Dumnezeu cerul și pământul și marea și toate câte sunt într-însele, iar în ziua a șaptea s-a odihnit; pentru aceea a binecuvântat Dumnezeu ziua a șaptea și a sfințit-o pe ea"(Exod XX,10-11). Ziua a șaptea în Vechiul Testament se numea Sabat, adică sărbătoare sau zi de odihnă.
Mântuitorul Iisus Hristos a înviat în ziua care urmează după sabat și pentru aceasta ucenicii săi sărbătoreau această zi spre a aduce laudă lui Dumnezeu, numind-o mai ales Ziua Domnului (dies dominica) sau „ziua domnească", ori cea dintâi a sâmbetelor, iar păgânii o numeau ziua soarelui (dies solis). Această zi se sărbătorea chiar din timpul Sfinților Apostoli, când aceștia se adunau ca să „frângă pâinea", adică să săvârșească Sfânta Liturghie (Fapte XX,7).
Sfântul Evanghelist Ioan arată că în ziua aceasta Mântuitorul, intrând prin ușile încuiate la Sfinții Apostoli, a suflat asupra lor, zicând: „Luați Duh Sfânt…"(Ioan XX,19-23). Tot în această zi S-a pogorât și Sfântul Duh asupra Apostolilor la cincizeci de zile după Înviere, înțelepțindu-i și tot în această zi a luat naștere Biserica creștină și a început propovăduirea Evangheliei creștine la toate neamurile. Ziua dintâi a săptămânii sau duminica se serba ca „zi a Domnului" și după timpul Sfinților Apostoli. Astfel, Sfântul Ignatie, episcopul Antiohiei, scria în epistola sa către Magnezieni (capitolul 9): „Dacă ați ajuns la noua nădejde, apoi nu mai serbați sâmbăta, ci sfințiți ziua Domnului". Sfântul Iustin Martirul numea duminica „ziua soarelui", în care ne adunăm cu toții la un loc, pentru că aceasta este ziua în care Dumnezeu, la crearea lumii, a despărțit lumina de întuneric și în care Mântuitorul nostru a înviat din morți. Numirea de „ziua soarelui" pentru prima zi a săptămânii era întrebuințată la păgâni. Creștinii primelor trei-patru secole au păstrat această numire, însă i-au dat alt sens, numind pe Mântuitorul „Soare al dreptății". Sfântul Ambrozie, episcopul de Mediolan, în cuvântarea 61, spune în legătură cu duminica: „Ziua Domnului ne este venerabilă și solemnă, pentru că în ziua aceasta Mântuitorul, asemenea soarelui care răsare, după ce a împrăștiat întunericul iadului, a strălucit în lumina Învierii; pentru aceea ziua aceasta se și numește de fiii luminii «ziua soarelui», căci o luminează Hristos, Soarele dreptății".
Sfântul Ioan Gură de Aur numește duminica „ziua pâinii", după obiceiul de a frânge în această zi pâinea, adică a serba Sfânta Euharistie. Această zi mulți dintre Sfinții Părinți o numesc și „Împărăteasa zilelor", subliniind prin aceasta caracterul ei de zi sfântă și venerată.
Creștinii, încă din vechime, țineau această zi nu numai ca o zi de odihnă, ci și de bucurie, serbând-o prin participarea la serviciul Sfintei Liturghii. Duminica, fiind socotită zi de bucurie, în ea aveau loc agapele sau mesele comune și se împărțeau la săraci milosteniile care se strângeau după Liturghie. În ziua Duminicii, creștinii se abțineau de la toate petrecerile lumești, deosebindu-se de păgâni. De asemenea, Duminica nu funcționau instanțele judecătorești, nu se lucra. În biserici nu se îngenunchea, și, fiind bucuria învierii, nu se ajuna în această zi și nu se făceau pomeniri pentru morți. Chiar legile statului roman, de la Constantin cel Mare înainte, au impus oficial serbarea duminicii tuturor cetățenilor imperiului. În această zi creștinii erau îndatorați să vină la biserică pentru a asculta slujba și predica. Porunca I a Bisericii cere ca un creștin să se roage lui Dumnezeu și să ia parte la serviciile dumnezeiești în fiecare duminică și sărbătoare. Datoria noastră de creștini este de a lăsa la o parte toate lucrările obișnuite și a ne ruga lui Dumnezeu duminica, mulțumindu-i pentru binefacerile revărsate asupra noastră. Să cinstim ziua Domnului prin gânduri curate, înălțate la Dumnezeu și prin fapte bineplăcute Lui.
