Parlamentul şi parlamentarii noştri mai au de aşteptat!

Distribuie pe:

Ne referim aici la respectul pe care ar trebui să-l primească din partea alegătorilor, odată ce instituția în cauză și-a intrat în rol, în noua legislatură. Demonstrațiile de mare amploare care au avut loc și care, din păcate, mai continuă, dovedesc că nu se întâmplă acest lucru pentru Parlamentul și parlamentarii României cel puțin din două motive, cu care alegătorii s-au confruntat chiar a doua zi după ce acesta s-a constituit. Primul ar fi indiferența și disprețul cu care cele două camere ale Parlamentului și-au început activitatea, înscriindu-și pe agenda lor ca obiective de primă urgență cu totul și cu totul alte probleme decât cele discutate și rezultate din campania electorală din decembrie anul trecut. Al doilea motiv ar fi amploarea sfidării pe care aceștia o manifestă ostentativ față de cetățeni atunci când ei le contestă derapajul, dându-le de înțeles cu cinism, celor mulți, faptul că „mariajul" lor s-a cam oprit aici, la poarta de intrare a instituției, după principiul: „Rolul vostru a fost să ne votați, iar noi să decidem cum ne este pofta!"

Scenariul acesta a avut loc în toate cele cinci legislaturi care s-au scurs din 1992 încoace. El a luat însă o amploare fără precedent la alegerile generale din 2016, când, câștigătorii scrutinului parlamentar, avându-i în frunte pe Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, au întins o cursă de zile mari, tuturor cetățenilor României, chiar și foștilor lor alegători, îndrăznind mult mai mult decât similarii lor din legislaturile precedente. Nu numai prin deturnarea preocupărilor aleșilor de la problemele majore ale societății românești, ci mai ales prin transformarea celei mai importante și mai populare instituții a democrației într-un instrument de soluționare a propriilor interese. Interese de o gravitate deosebită și care intră în flagrantă contradicție atât cu justiția, cât și cu principiile morale, cu bunele practici ale acestei instituții democratice.

După faptele acestor „apostoli" ai înșelătoriilor politice care au făcut ca oamenii să iasă în stradă într-un număr fără precedent și cu o insistență de durată nemaiîntâlnită, Parlamentul, cea mai reprezentativă instituție a democrației românești, dar cu o cotă scăzută de încredere pe întreg parcursul celor 25 de ani care s-au scurs, a înregistrat, și pe o perioadă lungă de acum înainte, un nou regres care-l apropie de cota zero în domeniul popularității, dacă nu și mai jos de aceasta.

Este păcat că acest mare partid care este PSD, după o prestație de excepție în campania electorală, care i-a adus de altfel un enorm câștig de cauză, este pus acum să plătească oalele sparte ale unor aventurieri politici iresponsabili, cocoțați în fruntea partidului, cu gânduri meschine și rapace, de completă deturnare a mersului societății românești, după propriile lor interese, ceea ce constituie un atac fără precedent la principiile de bază ale instituției democrației. De altfel, credem noi, tocmai spiritul democratic este cel care lipsește acestui partid social-democrat în care pumnul de fier al celui care deține frâiele conducerii se manifestă mult mai puternic și mai discreționar decât la comuniști. Autocrația, abuzul personal și legea omertei, adică a tăcerii impuse, nu duce la nimic bun într-o asemenea formă de organizare a celor mânați de același ideal. Și pentru că, din păcate, la noi, la români, așa se întâmplă, oricum mai mult ca la alții, este bine să ținem minte cuvintele celebre ale marelui gânditor grec al antichității (Platon, Republica), menite să ne avertizeze astfel: „Prețul pe care cei buni trebuie să-l plătească dacă sunt nepăsători față de treburile publice este să fie conduși de cei răi".

Din păcate, noi, românii, ne aflăm exact în această situație.

Suntem conduși de cei răi, nu de azi, de ieri, ci de un sfert de veac, iar vina noastră este că observăm și constatăm acest lucru, nu la început și nu pe parcurs, ci îndeobște la final, atunci când răul este deja făcut, când pârghiile avute la dispoziție în campanie nu mai funcționează, și când este prea târziu să mai putem interveni altfel, decât ieșind în stradă pentru a ne manifesta nemulțumirea. O formă de protest, greoaie, costisitoare, contestată și manipulată, deopotrivă, și mai puțin luată în seamă.

Pentru că întotdeauna omul sfințește locul, selecția electorală defectuoasă este cea care ne aduce în aceste situații limită, oferind un cec în alb unor indivizi care răspund la solicitările celor mulți doar pe timpul campaniei electorale, după care se fac nevăzuți definitiv în spatele cortinei partidului ale cărui interese le servesc în exclusivitate. Este o iluzie faptul că noi, cei care le dăm girul acestor candidați pentru a accede în Parlament suntem și selecționerii lor. Selecția viitorilor aleși ne aparține doar formal pentru că filtrarea lor are loc în celulele semiobscure ale partidului, unde criteriile poartă conotații nu tocmai ortodoxe. În felul acesta ei, parlamentarii duc mesajul corupției în forurile cele mai înalte ale structurilor democratice sub imperiul căruia își vor desfășura întreaga activitate cotidiană, elaborând legi deocheate care să le protejeze total interesele, canalele de acumulare a averilor și căile de punere a acestora la adăpost, cu garanțiile și imunitățile de rigoare cerute de acest mod infracțional de a acționa.

Istoria celor 25 de ani de democrație românească a dovedit că lucrurile cam așa se întâmplă cu parlamentarii noștri, iar dovada cea mai elocventă este numărul cel mai mare de penali pe care Parlamentul i-a dat în materie de corupție în acest interval.

Acesta este și motivul unei sensibilități sporite a cetățeanului față de activitatea Parlamentului, a parlamentarilor, care odată puși în drepturile lor par a deveni infailibili. Și pentru a nu ne rezuma la generalități, oferim cititorului opinia a două personalități, profesori universitari: Tudor Olimpius Bompa și Dumitru Porojan, care în lucrarea elaborată: „România, acum ori niciodată" creionează profilul parlamentarului român, care din 2010, de la elaborarea cărții, n-a făcut niciun progres.

„Parlamentarii, în special cei din România, se ocupă mai mult de interesele lor economice, facilitează sau devin intermediarii unor relații de afaceri, astfel că participarea lor la lucrările paramentului nu este prea vizibilă, uneori lipsind cu desăvârșire. Există parlamentari fără nicio inițiativă parlamentară și care nu au luat niciodată cuvântul în Parlament, iar fenomenul absenteismului frizează uneori absurdul. Unii parlamentari lipsesc chiar de la votarea unei moțiuni sau legi propuse de propriul partid. Nu mai menționăm aici diverse activități «interesante» desfășurate în timpul dezbaterilor: dormit, citit ziarul, vorbit la telefon, scris și citit e-mailuri sau jucat jocuri pe laptop, atunci când nu bârfesc sau nu fac diverse aranjamente politice sau de afaceri extrem de lucrative, doar pentru ei, firește".(p. 47)

Dovadă că statutul parlamentarului, calitatea acestuia au rămas cam la același nivel, dacă nu și mai rău, este modul în care a permis Guvernului să soluționeze prin ordonanțe unele reglementări din sistemul juridic extrem de sensibile, cuprinse în celebra Ordonanță 13, care a scos România în stradă, preț de 20 de zile, fenomen care continuă. Deși un excelent exercițiu democratic, pentru care, iată primim laude, numai de aceste demonstrații nu aveam nevoie. Și chiar dacă românii au câștigat la capitolul imagine, europeană și internațională, demonstrând lumii că și „mămăliga explodează", pierderile sunt incalculabile, atât în privința punerii în aplicare a Programului de guvernare, cât și în slăbirea coeziunii naționale, care și așa era cum era. În consecință, domnul președinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care ține atât de mult la „prestigiul și onoarea" Parlamentului, ar trebui să vadă care sunt cauzele ieșirii în stradă a cetățenilor, căutându-le în interiorul atitudinii comportamentale a Parlamentului. Parlament care, de multă vreme, face dovada unei instituții foarte slabe, guvernată de interese meschine,contrare interesului național, al cetățeanului. Instituție de la care se așteaptă nu derapaje, ci legi drepte, aplicabile, în măsură să conducă societatea românească, nu spre revolte și gâlcevi, ci spre progres și civilizație, spre stabilitate, de care avem atâta nevoie, într-o lume plină de tensiuni și amenințări. În legătură cu respectul pretins, știți cum e: „Respectă ca să fii respectat! "

 

Lasă un comentariu