Gafă de proporții!

Distribuie pe:

La sfârșitul săptămânii trecute, România a deschis trei noi puncte de trecere a frontierei cu Ungaria, în județul Satu Mare, „măsura făcând parte dintr-un program de traversare a frontierei româno-ungare pe legături rutiere transfrontaliere, construite cu finanțare europeană", în zonele Peleș-Zajta, Bercu-Garbolc și Horea-Omboly. Măsura a fost luată, conform acordului între guvernele României și Ungariei, până la aderarea României în Spațiul Schengen. „Organizatorul evenimentului a fost Primăria din Lazuri, condusă de primarul udemerist - Lengyel Istvan, care, plătit din banii Statului Român, a „uitat" să ducă la manifestarea de la punctul de trecere a frontierei și Tricolorul, steagul Românei, însă n-a uitat steagul Ungariei (Unii afirmă că ar fi fost acolo chiar și steagul secuiesc!). Așa se face că „deschiderea punctului temporar de trecere a frontierei de stat, de la Bercu-Garbolc, aparținând comunei Lazuri, județul Satu Mare, „a fost marcată de o gafă de proporții!". Conform afirmațiilor prefectului Satu Mare, Radu Bud, organizatorii intenționat nu au dus steagul României la evenimentul de la care „nu a lipsit drapelul Ungariei". După ce prefectul i-a atras atenția primarului Ștefan Lengyel, edilul a dat dispoziție să fie adus și steagul românesc, însă doar după ce ceremonia se încheiase. Contactat de redacția PresaSM.ro (sursa informațională), primarul Lengyel nu a răspuns, pentru a da explicații. Lui - și altora ca el! - le amintim, dacă au uitat, că trăiesc în România, că sunt datori acestei țări, iar legea 75/1994, privind arborarea Drapelului României, intonarea Imnului Național și folosirea sigiliilor cu stema României, de către autoritățile și instituțiile publice, la articolul 2 prevede: „Drapelul României se arborează, în mod permanent,: c) la punctul pentru trecerea frontierei, precum și la aeroporturile cu trafic internațional". Să fie clar!

Lasă un comentariu