Anul 2017 este declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca fiind An omagial al iconarilor și pictorilor bisericești și Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română.
Referitor la pictura bisericească putem spune că la baza întocmirii tipicului sau programului iconografic stau anumite reguli, deduse din simbolismul locașului bisericesc care, în ansamblul lui arhitectonic și pictural, trebuie să ne dea o imagine sensibilă a Bisericii cerești, a „Cerului pe pământ", cum zice Sfântul Gherman al Constantinopolului; în modul cum e distribuită pictura, ea caută să ne sugereze în chip intuitiv rânduiala, ierarhia sau ordinea care domnește în lumea creată, mântuită și condusă de Dumnezeu.
În arhitectura bisericilor ortodoxe, turla (cupola) centrală de deasupra naosului, care este partea cea mai înaltă a locașului sfânt, înfățișează Biserica cerească, adică locuitorii cerului; sus, pe bolta turlei, se zugrăvește chipul lui Dumnezeu Atotțiitorul (Pantocrator), înconjurat de Sfinții Îngeri; pe pereții turlei apar Sfinții Profeți și Apostoli, care L-au vestit, care L-au slujit în lume și care acum se bucură de vederea nemijlocită a feței Lui, iar jos, pe cele patru colțuri de la baza turlei se zugrăvesc Sfinții Evangheliști, care ne-au lăsat în scris viața și cuvintele Mântuitorului.
Altarul, încăperea cea mai sfântă și mai tainică a bisericii, reprezintă locul unde se împreună Biserica pământească cu cea cerească și în el se vor zugrăvi chipurile acelora care sunt cei mai apropiați de altarul ceresc. Sus, pe boltă, se zugrăvește Maica Domnului cu Pruncul, ca împărăteasă a cerurilor, iar pe pereți chipurile acelora care au avut un rol de seamă în cultul creștin și mai ales în alcătuirea și slujirea Sfintei Liturghii, care se oficiază în altar: mari ierarhi autori de Liturghii (Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie cel Mare sau Dialogul), diaconi slujitori (Sfântul Ștefan, Laurențiu ș.a.); mai sus, sunt înfățișate scene din istoria sfântă a Vechiului și Noului Testament în legătură cu Liturghia, ca de exemplu împărtășirea Sfinților Apostoli de către Mântuitorul, Liturghia cerească, Cina cea de taină, Cina de la Emaus, altarul Legii Vechi ș.a.
Naosul, rezervat credincioșilor, va reprezenta, în general, în picturi, scene din viața și lucrarea Mântuitorului în lume (îndeosebi Nașterea și Învierea), chipuri de sfinți de toate categoriile (mucenici, mărturisitori, ierarhi, prooroci, ucenici ai Domnului din cei 70), sărbătorile mari ale Ortodoxiei ș.a.
În pronaos, care e un fel de anticameră a bisericii, sunt zugrăvite chipurile acelora care se luptă să câștige mântuirea: ctitori, voievozi, cuvioși și cuvioase, pustnici și călugări (ca Sfântul Antonie cel Mare, Sfântul Teodosie, Sfântul Pahomie, Macarie ș.a.), precum și scene instructive și educative (ca de exemplu ce este biserica, cum trebuie să ne comportăm când intrăm în ea și când asistăm la sfintele slujbe etc.).
Pictura de pe suprafața exterioară a zidurilor bisericii, când există (cum este de exemplu la bisericile din nordul Moldovei, din secolul XVI), va înfățișa pe cei ce au dorit, dar n-au avut norocul să facă parte din Biserica creștină: patriarhii, proorocii și drepții Vechiului Testament, sibile sau profetese păgâne, filosofi și înțelepți din lumea veche, care prin înțelepciunea dăruită lor de Dumnezeu, au întrezărit venirea Mântuitorului în lume.
