În viziunea CSM - o nouă lege pentru graţierea unor pedepse!

Distribuie pe:

Într-un punct de vedere al Direcţiei Legislaţie, Documentare şi Contencios din cadrul Consiliului Suprem al Magistraturii (CSM), exprimat cu privire la proiectul de „Lege pentru graţierea unor pedepse", se apreciază (sursa: AGERPRES) că „graţierea, în întregime, a pedepselor de până la cinci ani, cu executare, inclusiv, este de natură să creeze un sentiment de insecuritate socială". Deci, punerea în libertate a unui număr mare de persoane cu antecedente penale devine un pericol social. Aşa că se impune „reanalizarea limitei de pedeapsă", pentru eliminarea „pericolului pentru ordinea şi siguranţa publică". Se fac precizări şi asupra suspendării condiţionate a unor pedepse, ale unor persoane aflate sub supraveghere, „soluţia adoptată, cu privire la aceste categorii de pedepse fiind diferită, în funcţie de temeiul aplicării lor (în vechiul sau în noul Cod Penal), deşi nu există o justificare obiectivă, rezonabilă, pentru o asemenea măsură". Se propune şi schimbarea titlului proiectului de act normativ din „Lege pentru graţierea unor pedepse" în „Lege pentru graţierea unor pedepse şi măsuri educative privative de libertate", „în condiţiile în care se propune nu doar graţierea unor pedepse, ci şi înlăturarea unei alte sancţiuni de drept penal, şi anume, măsurile educative privative de libertate cu o durată de maximum cinci ani".

Lasă un comentariu