Psihoterapeutul Simona Gâgă, citat de descopera.ro, susţine că divorţul părinţilor este sursă de traumă pentru copii, din cauza reducerii contactelor cu părintele care pleacă, a tensiunii şi ranchiunii dintre părinţi, a scăderii standardelor de viaţă, a recăsătoririi unuia sau a ambilor părinţi sau a relaţiei cu părintele vitreg.
În funcţie de vârsta pe care o are copilul, efectele negative ale divorţului sunt diferite, după cum urmează:
La copiii cu vârsta de până la doi ani, divorţul poate determina tulburări de somn, iritabilitate, hiperactivitate, plâns fără motiv, tristeţe şi tulburări digestive sau chiar de creştere.
La copiii cu vârsta între trei şi cinci ani, apar comportamentul anxios, teama de a sta singuri, frica de abandon sau de separare, sentimente de vinovăţie, comportament regresiv (suptul degetului, folosirea din nou a unui limbaj de bebeluş, insomnii sau enurezis nocturn), agresivitatea faţă de părintele cu care locuieşte sau în diversele jocuri, le scade capacitatea de a învăţa şi intervin problemele de identitate sexuală dacă părintele de acelaşi sex lipseşte.
Între şase şi opt ani, copiii pot avea (pe lângă comportamentele manifestate de cei mici) accese de furie, tristeţe, depresie, se simt neiubiţi, singuri şi trişti, au tendinţa de a-l idealiza pe părintele absent, apare dorinţa de a-şi împăca părinţii şi dezvoltă comportamente opozante (îşi provoacă profesorii şi refuză să se conformeze regulilor).
Copiii cu vârsta între nouă şi doisprezece ani, în comparaţie cu cei mai mici, încep să înţeleagă mai bine divorţul părinţilor, dar manifestă tendinţa de a fi ostili faţă de unul sau de ambii părinţi, furie extremă faţă de părintele pe care îl consideră vinovat, ruşine faţă de ceilalţi în legătură cu divorţul părinţilor, comportamente manipulatoare sau comportament ireproşabil, docilitate, în speranţa că părinţii se vor împăca, comportamente pasiv-agresive (sparg obiecte, pierd lucruri şi uită în mod frecvent să-şi îndeplinească anumite sarcini). La această vârstă, apar şi simptome psihosomatice (migrene sau dureri de stomac).
Întrucât divorţul are consecinţe serioase asupra dezvoltării copilului, este foarte important ca părinţii să îşi cunoască foarte bine copilul, pentru a se putea implica şi diminua efectele acestui eveniment traumatizant. Copiii care se adaptează mai bine divorţului sunt aceia care nu au probleme financiare, al căror mediu nu a fost foarte mult modificat, care au o stimă de sine ridicată şi al căror părinţi posedă abilităţi de comunicare.
Totuşi, divorţul are asupra copiilor consecinţe negative pe termen lung, cu implicaţii serioase în decursul vieţii personale. În urma unor studii realizate asupra adulţilor care au trecut prin divorţul părinţilor în copilărie, s-a observat faptul că aceştia au avut mai multe relaţii intime care au eşuat de-a lungul anilor, nefiind capabili de relaţii personale stabile.
