ASA Târgu-Mureş în continuare fără gol marcat în 2017

Distribuie pe:

Liga I a ajuns la penultima etapă din acest sezon, cu numărul 25, care s-a disputat începând de vineri, când ASA şi Voluntari au remizat, scor alb 0-0. Scene incredibile pentru un meci de primă ligă. ASA Târgu-Mureş şi FC Voluntari au jucat în noroi, după ce gazonul îngheţat de pe stadionul Trans-Sil s-a transformat în mocirlă. Astfel, vicecampioana României din 2015 rămâne fără victorie şi fără gol marcat în 2017. În lipsa instalaţiei de încălzire, gazonul îngheţat de la Tg.-Mureş s-a transformat într-o adevărată mlaştină. Arbitrul Adrian Cojocaru a decis, însă, că se poate juca, iar fotbaliştii celor două echipe au adunat câteva ocazii bune. Primele două le-au aparţinut gazdelor. Gabi Mureşan şi-a încercat norocul în minutul 23, din lovitură liberă. Câteva secunde mai târziu, Bănel Nicoliţă a şutat periculos pe lângă poartă, din interiorul careului. Ilfovenii s-au acomodat cu terenul abia pe finalul primei reprize. Popadiuc a ratat din poziţie excelentă chiar înainte de pauză, iar Ivanovici a irosit două ocazii uriaşe în partea secundă. Ilfovenii puteau marca printr-un autogol caraghios, apoi Voduţ a ratat şi el o oportunitate serioasă, înainte ca Mureşan să iasă în evidenţă pe final, când a trecut în două rânduri pe lângă gol. Până la urmă, rezultatul de egalitate a fost unul normal. De menţionat, debutul lui Valentin Lemnaru în formaţia ASA, vârf de atac în vârstă de 32 de ani, ultima dată la Academica Clinceni. Pentru ASA au evoluat în acest joc: Pap - Velayos, Rougkalas, M. Constantin, Mendy - Balgiu (65-E. Dică), Mureşan, Ferfelea (74-C. Rus) - B. Nicoliţă, Bâtfoi, Ciolacu (46-Lemnaru). Marţi, 28 septembrie, de la ora 20.00, ASA dispută la Timişoara returul din semifinalele Cupei Ligii. În prima manşă, timişorenii s-au impus la Târgu-Mureş cu 4-2. Rezultate ale etapei a 25-a, Liga 1 Orange la fotbal: F.C. Viitorul - Poli Timişoara 5-0, Dinamo Bucureşti - CS U Craiova 2-1, F.C. Botoşani - Pandurii Tg. Jiu 3-1, Gaz Metan Mediaş - FC Steaua Bucureşti 1-1.

Lasă un comentariu