Dincolo de Ţara Soarelui-Răsare era o ţară cu lanuri mănoase, numită Ţara Literelor Pofticioase.
Şi ce să vă mai spun acum, într-o zi de Ajun de Crăciun, ba nu, de Sfântul Vasile, literele, ca femeile, bucuroase că miroase a cozonac, s-au hotărât să se îmbrace şi ele în aluat, apoi să se coacă, ca la un solariu în joacă.
O buche mai rotundă spuse cu voce blândă:
- Eu aş spune ca în aluat să mai punem puţin fistic, că e bun, ce să mai zic!
- Ba nu, hai să punem niţel rahat şi cu zahăr vaniliat!, strigă o altă, mai deşteaptă.
- Nu punem nimic, pentru că unii şcolari, nu ne-au învăţat ca lumea, cu spor, doar întâmplător şi decât să ne mănânce iar, mai bine să ne ţină treze în sertar.
- De aici o să putem sufla oare, asta-i litera cutare?, întrebă una mai cutezătoare.
- Desigur! Desigur! Cu miros de cozonac cu rahat scrisul este sigur!
După ce s-au îmbrăcat în aluat şi s-au coafat literele noastre au zbughit-o spre cuptor ca să placă tuturor.
Şi s-au rumenit, şi s-au hârjonit, iar când au fost scoase erau cele mai frumoase literele mici pentru ca semănau cu colacii de mucenici.
Literele mari, în primul rând, s-au arătat copiilor zâmbind si i-au poftit să le spună şoptit. Ei le-au spus grăbit şi niciunul nu a greşit....
Atunci literele mari s-au adunat şi au sărit la gâtul copiilor de bucurie, iar aceştia le-au mâncat într-o veselie.
Literele mici s-au învăţat să stea mai departe şi s-au grăbit ca să aibă parte de citit. Şi ele, la rândul lor, au spus tuturor că sunt mici şi bune pentru pici la citit de zor. Aşa e. Noi, la pregătitoare, nu le citim, oare?
Ele s-au rugat de copii să le citească rar şi să nu greşească niciunul măcar.
Şcolarii le-au citit rar şi bine, dar o fetiţă micuţă ca tine s-a încurcat când le-a luat la purecat. Atunci literele noastre au fost puse în glastre ca să le înveţe cei zoriţi cu nobleţe. Şi cum ştiţi prea bine nu se mai practică trasul de ureche pentru că-i ruşine!
Literele străvechi te trag de urechi până nu le ştii, nu se lasă, zumzăie, mii şi mii! Şi-atunci sătule de necaz ele au făcut un studiu de caz: cine le citeşte bine, le mănâncă împreună cu tine, cine nu vrea să citească, n-are decât să se descurce-n ceaţă, că-i o chestiune de moarte şi de viaţă!
- Copilaş drăgălaş, îţi spun cu scurtătură, degrab-o-nvăţătură: ai carte, ai parte! Ce mai atâta vorbărie pe a mea chelie!, zise litera cea mai rotundă şi mai blândă.
- Asta e, doamna profesoară, nu mai scădeţi note la purtare! Toţi şcolarii parcă s-au cuminţit pe dată şi vă rugăm mult... teme cât mai puţine că vacanţa vine şi atunci, vă rugăm cu foc, nu vrem teme deloc... zise cu respect prima literă din alfabet.
Şi din cortegiu, ca să aibă prestigiu, a spus cu avânt o profesoară mai cutezătoare:
- Pe cuvânt!
Dacă nu se va ţine de promisiune.... îşi cere iertăciune! E bine să dai o temă scurtă, o juma de oră, pe la amiază, nu patru, ca cele ce exagerează!
Văzând cum cârcoteşte lumea nouă, literele s-au împărţit în două. Cele gheboase au în program teme mănoase, iar cele subţirele strigă în van:
- Fără teme!
Războiul continuă fără probleme, pro sau contra teme, însă toţi se întreabă, fără zăbavă:
- Oare cine va câştiga? Şcolarii, profesorii ori educaţia?
Deodată „Z"cel sfătos încheie zarva omenos:
- Câştigă educaţia fizică!... Nimeni nici „pâs" să nu mai zică!...
