Iarna aceasta ne-am cam făcut hatârul cu demonstraţiile de stradă. Au fost multe şi frumoase, imaginative, inventive şi ce mai vreţi dumneavoastră, fără încăierări, adică atât de civilizate încât „am rupt gura Europei" care nu numai că n-a încetat să ne laude, dar ne-a luat, şi chiar ne-a dat ca exemplu. Nu spun că ele n-au fost şi utile. Au fost pentru că, din păcate, guvernanţii noştri, spre deosebire de ai altor ţări, cum pun mâna pe cârma puterii, nu se lasă până ce nu fac câte o trăsnaie, care nu poate să nu scoată din minţi. A fost cazul PSD, care după o ofertă electorală de excepţie, raţională, firească, în măsură să restabilească nişte dezechilibre şi să înlăture nedreptăţi care trenează de atâta vreme în relaţiile dintre stat şi cetăţean, mai ales în domeniul repartiţiei veniturilor, într-un cuvânt, să aducă prosperitatea mult visată în ţară, vine pe de altă parte, într-un mod cu totul parşiv şi abuziv mânat de nişte interese meschine ale liderilor acestora. Încearcă să introducă prin uşa din dos nişte prevederi absurde, cu relaxări într-un domeniu extrem de sensibil, cel al justiţiei, cu favorizarea corupţiei şi a abuzului în serviciu. Este vorba în fapt de cele două principale canale prin care se scurge de ani de zile în mâinile escrocilor o bună parte din truda noastră, şi pe care românii le reclamă în zadar de atâta vreme. Acesta este de fapt motivul pentru care ţara este mereu săracă şi îndatorată, şi ca ea toţi truditorii ei. Pentru că, în loc ca banii cuveniţi, obţinuţi din toate activităţile lucrative să intre la Buget pentru finanţarea dezvoltării ţării, pentru autostrăzi, industrie şi agricultură, pentru turism, pentru sănătate şi educaţie, pentru pensii şi salarii mai mari, se scurg în buzunarele acestora. Dând cale liberă hoţiei la drumul mare printr-o astfel de legiferare (Ordonanţa 13), am fi fost foarte curioşi să vedem din ce surse ar fi acoperit Guvernul creşterile de pensii şi de salarii promise, reducerile de impozit, dar şi celelalte înlesniri fiscale preconizate, în condiţiile în care, abuzul în serviciu dezincriminat, ar fi oferit celor cu pâinea şi cuţitul în mână de la toate nivelurile (cunoscuţi pentru darea lor de mână), să risipească şi mai abitir banii publici, după bunul lor plac şi, evident, în propriul lor interes.
Este un mare merit al celor care au ieşit în stradă, s-au solidarizat şi au insistat pentru revenirea treburilor în matca lor, arătând astfel guvernanţilor că democraţia nu înseamnă dictatura unui partid sau a unui parlament. Ea vine din adâncul exerciţiului istoric şi care şi-a păstrat mereu conţinutul şi valoarea, însemnând, la urma-urmei, puterea poporului. Aşa trebuie să şi fie, iar lecţia de anul acesta, atât de la Palatul Victoria, cât şi de la Cotroceni, va trebui să constituie învăţătură de minte pentru zeci de legislaturi de acum înainte, pentru multe din guvernele şi parlamentele care vor urma.
Putem spune că demonstraţiile care au avut loc în capitală şi în întreaga ţară şi-au atins pe deplin scopul. Prin fermitatea lui, poporul a reuşit să restabilească normalitatea în ierarhia puterii şi credem că a băgat destulă spaimă în protagoniştii acestor Ordonanţe, pentru ca asemenea mârşăvii să nu se mai întâmple. Pentru a nu cădea în derizoriu cu aceste manifestaţii duse la infinit, credem că ele ar trebui să înceteze, şi de-o parte şi de alta, şi să se treacă la treabă pentru a nu ajunge la toamnă în postura greierului care, ţinându-se doar de cântat, a fost obligat să ceară provizii furnicii, care, ştim bine, l-a taxat trimiţându-l să trăiască din ce n-a agonisit. Şi, într-adevăr, avem cu ce ne ocupa. Suntem în prag de primăvară, după o iarnă grea, iar ţara este răvăşită, din cale-afară de prost gospodărită, şi pentru a o duce mai bine va trebui să ne ocupăm de foarte multe treburi. Şi chiar dacă ne vom trezi în mână cu ceva bani mai mulţi, fie la pensii, fie la salarii, ne vom amăgi degeaba. Pentru că, după toate probabilităţile, inflaţia care ne paşte cam bate la uşă. Câştigurile care acum ne entuziasmează nu vor avea valoarea scontată, atâta vreme cât producţia proprie lipseşte, cât multinaţionalele îşi vor lua tălpăşiţa. În consecinţă, cu tot entuziasmul nostru ne vom întoarce de unde am plecat, adică vom fi nevoiţi să facem ceea ce am învăţat cel mai bine în cei 27 de ani de democraţie: să importăm sau să ne împrumutăm, pentru a ne susţine traiul de amărăşteni. Ar fi cazul să dăm dovadă de mai multă înţelepciune şi să ţintim mai departe. Remanierea guvernamentală care a avut loc în ministere importante poate fi considerată un răspuns, chiar dacă este parţial, la cererea protestatarilor care solicită capul întregului guvern, şi deocamdată trebuie să ne mulţumim şi cu puţin. Pentru că, în materie de oameni valoroşi, nici PSD nu este un sac fără fund, iar în locul actualului guvern ar putea veni unul şi mai slab, punându-ne în situaţia de a-l regreta pe cel de azi.
Aşadar, ar fi cazul să facem pace socială şi să lăsăm, într-adevăr, instituţiile de bază ale statului să-şi vadă de obligaţiile lor constituţionale. Aceasta ar însemna muncă şi iar muncă pentru binele nostru comun. Separaţia puterilor în stat înseamnă un anume grad de libertate şi de mişcare în cadrul aceluiaşi angrenaj şi nu un scenariu ca în fabula „Racul, broasca şi ştiuca", unde fiecare îşi vede de ale lui, conform propriului interes. Pentru că de aceea în cei 27 de ani care s-au scurs din originala noastră democraţie lucrurile au mers prost. Fiecare din instituţiile nou-înfiinţate, reprezentative: Parlamentul, Preşedinţia, Guvernul, Justiţia şi-au dezvoltat mai mult relaţii de ostilitate (una contra celeilalte), decât de colaborare, ceea ce a dus la risipirea potenţialului naţional, a energiilor materiale şi umane şi la încetinirea ritmului înaintării, la crearea de încrengături mafiote de spoliere şi devalizare a ţării.
Odată cu oprirea derapajelor din domeniul corupţiei şi al abuzului în serviciu, a celorlalte relaxări judiciare care nu se justifică, putem spune că „maurul şi-a făcut datoria, maurul poate să se retragă" rămânând însă vigilent asupra ceea ce ar putea să se mai întâmple în acest domeniu. Omeneşte vorbind, după atâtea duşuri reci, administrate timp de aproape o lună, de o ţară întreagă, ne îndoim că cineva, din cei care au îndrăznit mai mult decât îi ţinea plapuma, să recidiveze. Iar dacă PSD, prin câştigarea alegerilor, a decis să se pună în slujba poporului, a naţiunii, aşa cum e şi firesc, pentru binele şi prosperitatea ţării, acest lucru trebuie să-l şi facă.
Bunăoară, ne plângem de multă vreme, dar nu prea avem cui, că producătorii şi comercianţii din Vest trimit celor din Centrul şi Estul Europei produse de calitate inferioară. În apărarea propriilor cetăţeni guvernele din Polonia, Slovacia şi Ungaria au luat, în cele din urmă, atitudine, împotriva acestui fenomen segregaţionist. Mass-media românească şi oficialităţile noastre au semnalat demersurile acestora, au recunoscut că şi noi, românii, suferim de acelaşi tratament discriminatoriu, dar s-au mulţumit să explice că „atâta vreme cât la noi se practică obiceiul preţurilor mici, şi calitatea produselor este pe măsura acestora". Un îndemn la resemnare în loc să facem front comun cu aceste ţări, pentru a nu mai fi trataţi drept cetăţeni de rangul doi ai Europei. Iată o temă acută şi foarte importantă pentru noua Putere, pentru guvernul PSD. Pentru a ajunge la bucatele alese ale Europei e nevoie, în mod curent, de niţel mai mulţi bani în buzunarele românilor. Cu salariile de azi, chiar nu putem face faţă unei pieţe pretenţioase. Iată o altă problemă serioasă care ar trebui să preocupe şi mai mult liderii unui partid social-democrat, a cărui menire trebuie să fie slujirea celor mulţi şi nevoiaşi, care la noi, în România, sunt cu duiumul.
