Trebuie să fii însă naiv pentru a putea crede şi accepta, totodată, că o asemenea explozie de civism, cum se întâmplă în prezent la noi, se poate produce la un stimul revendicativ, fie el legat şi de unele valori supreme ale democraţiei, precum ar fi cel legat de încălcarea unor prevederi legislative prin acea ordonanţă de urgenţă, prin care le erau lezate drepturile şi demnitatea personală, ca valori şi trebuinţe ce transced individul şi acel nivel bazal al piramidei trebuinţelor lui Maslow. Această mişcare are cauze mult mai profune, ele fiind regăsite în primul rând în nevoia de schimbare a mentalităţii vechii generaţii, cu una nouă, cea regăsită în rândul celor mai mulţi protestatari şi susţinători ai Preşedintelui, şi mai ales a intenţiilor sale de schimbare a acualului guvern. Desigur, ar fi considerat un fapt pozitiv această dezamorţire a conştiinţei civice, prin amploarea celor care s-au manifestat pentru un asemenea ideal civic şi social superior. Rămân însă sceptic în a crede că această „revoltă socială" are asemenea temeiuri democratice, şi că nu este un joc politic regizat, ştiind foarte bine cine a participat, şi mai ales ale cui interese au fost apărate de aceşti protestatari, din ambele tabere şi Românii! Sociologic vorbind, ne întrebăm dacă într-adevăr poate fi vorba de un fenomen social - cultural, după cum lasă să înţeleagă aceste acţiuni civice „spontane", sau este vorba doar despre o mişcare regizată, în ale cărei ecuaţii sunt cuprinse necunoscute ce ţin nu doar de aceste revendicări, pe fondul nemulţumirilor şi frustrărilor individuale şi/sau colective, ci şi de alte interese din afară, ce aparţin unei strategii ce transcende acest registru etiologic endogen.
Dacă ne referim la necunoscutele din interior, acestea au devenit tot mai transparente, fiind regăsite în tendinţa nemăsurată şi exclusivă a Preşedintelui de a monopoliza întreaga putere, printr-un proces de a iohannizare a politicii şi a societăţii româneşti, într-un mod sfidător şi arogant, în ignoranţă totală cu aşteptările celor care l-au votat şi mai ales cu votul majoritar, afectând principiile democraţiei, şi care, prin structura sa conflictuală disimulată în calm şi toleranţă, întreţine o permanentă stare de isterie, schizofrenie şi psihoză colectivă, mai ales din partea celor care apără idealurile „României viitorului" şi a agenţilor politici care îi susţin în acest demers revoluţionar. În acest sens se recurge la acte şi decizii politice ce încalcă ordinea constituţională specfice unui regim politic democratic (nu autocratic şi nici prezidenţial, încă!), dar şi a unui stat de drept, prin imixtiunea politicului şi în mod deosebit a Preşedintelui în unele structuri ale puterii ce exced atribuţiile unui preşedinte dintr-o Republică semiprezidenţială, şi care în mod vizibil, prin permanenta instigare la dezordine, anarhie şi instabilitate socială, nu urmăreşte altceva decât conservarea statusului său politic pe o periodă cât mai îndelungată, în mod deosebit transformarea actualului regim politic într-o Republică prezidenţială, cu reale perspective de a deveni un stat autocratic. În mod evident, un asemenea obiectiv nu corespunde cu actuala formă de guvernământ, ignorând şi sfidând principiile constituţionale ce reglementează raportul dintre formele puterii politice dintr-o societate bazată pe democraţie şi nu pe anarhie, autocraţie şi plutocraţie (ca puterea să aparţină celor bogaţi - oligarhilor şi mafioţilor, în contextul statului mafiot), cum se doreşte în prezent de unii vectori politici, ahtiaţi de putere.
Aşa cum se poate observa, aceste stări conflictuale capătă din ce în ce mai mult forme personalizate, pe fondul unor vanităţi şi incompatibilităţi ale structurii de personalitate ale unor lideri politici, şi nu forma unor conflicte de substanţă, cum în mod constructiv ar putea fi conflictul dintre opoziţie şi putere, şi nu dintre liderii acestora, avizi de putere şi monopolul unilateral şi personal al acesteia. Pe acest fond se manifestă în prezent conflictul, mai mult decât vizibil, dintre Guvern - liderul partidului alflat la putere, care conduce de facto această structură, şi Preşedintele ţării, pe fondul unei false probleme (a buclucaşelor Ordonanţe de urgenţă, ca pretext invocat şi revendicat de protestatari!), miza fiind desigur cu totul alta, schimbarea şi preluarea exclusivă a puterii executive şi legislative. În ce scop şi cu ce mijloace, este uşor vizibil, numitorul comun nefiind altul decât mirajul puterii şi privilegiile ce le presupune aceasta, în ignoranţă cu autoritatea şi legitimitatea ce le presupune acest fenomen social transindividual care este puterea.
Ceea ce prezintă un interes mai mare din punct de vedere sociologic şi psihosocial, sunt conflictele de substanţă, şi nu acest joc de ping-pong dintre instituţii - palate şi liderii acestora, pe fondul unor resentimente şi incompatibilităţi de ordin personal. Asemenea conflicte transcend indivizii - raporturile interpersonale, manifestându-se cu o mai mare intensitate atunci când membrii instituţiilor şi organizaţilor (politice şi sociale) urmăresc atingerea scopurilor proprii prin intermediul unor grupuri, pe fondul aşa - numitelor conflicte de interese, latente la început, dar care, de cele mai multe ori, de la dezacord şi confruntare, ca stadii premergătoare ale conflictului, escaladează, degenerând în conflicte manifeste dacă nu intervine negocierea şi de - escaladarea acestora, în ultimă instanţă rezolvarea lor, cu efectele induse. Acest tip de conflicte sunt mai probabile şi mai puternice în sistemele cu conducere autoritară - autocratică, în care cei care deţin funcţiile de conducere, monopolul puterii politice, la nivelul societăţii, îşi impun propriile argumente, favorabile societăţii şi membrilor acestora, recurgând la mijloace prin instigare şi ură, ceea ce în mod evident conduce la desinergizarea şi scăderea puterii coezive a societăţii. Dar aşa cum uşor ne putem da seama, stimaţi cititori, efecte negative induse sunt regăsite nu doar în plan social şi psihosocial, sau chiar naţional, ci în contextul schimbărilor paradigmelor geopolitice şi geostrategice, pe fondul instabilităţii politicii mondiale şi regionale, prin extrapolarea lor, pot afecta echilibrul geopolitic regional şi mondial, iar în plan local şi naţional, suveranitatea Statului Naţional Unitar Român şi integritatea teritorială a ţării.
