Păsările şi animalele din gospodăria ţăranului român au constituit pentru acesta nu numai o sursă de hrană. Muncile agricole şi transportul au fost de neimaginat fără vite şi cai. Alte animale au devenit „ale casei" (câinele, pisica), fiindu-i tot atât de necesare ca şi celelalte. Este de la sine înţeles că spiritul de observaţie al ţăranului s-a îmbogăţit în timp în ce priveşte aspectul şi comportamentul lor. De la fiecare vieţuitoare a avut de reţinut câte ceva, care i s-a părut caracteristic, transmiţând aceste cunoştinţe ca rod al experienţei de viaţă.
Până la consacrarea religiei creştine la populaţia daco-romană, lumea vegetală şi animală a reprezentat principala sursă de atribuire a unui nume personal. Originea laică şi religioasă a antroponimelor la români a căpătat în timp forme variate de manifestare, care persistă până în zilele noastre. O astfel de formă este atribuirea unui nume comun (de plantă, vieţuitoare) unei persoane, în funcţie de felul cum se identifică trăsături caracteristice acesteia cu ceea ce reprezintă elemente particulare identificate la plante, animale. Numele comun devine poreclă, care reprezintă, alături de numele de botez, un mijloc de identificare a cuiva în grupul social din care face parte. Am arătat în secţiunile precedente cum porecla, ajungând supranume, a putut deveni nume de familie oficial, care s-a transmis de la o generaţie la alta de mai bine de o sută cincizeci de ani.
Numele de familie provenite de la nume de păsări şi animale domestice înregistrează 48 de unităţi de nume, cu frecvenţa totală de 65.063. Unităţile de nume pentru păsări sunt 17: Bibilic 7, Bibilică 69, Cîţă 391, Cîţu 1183, Clapon 491, Cocoş 4787, Cucoş 2155, Curcan 1289, Curcă 3547, Găină 5958, Gînsac 123, Gîscan 493, Gîscă 2140, Hulub 396, Porumbel 699, Raţă 3272, Răţoiu 484.
Se remarcă existenţa perechilor de păsări: găină-cocoş, raţă-răţoi, curcă-curcan, gâscă-gâscan, care sunt dintre cele mai numeroase într-o gospodărie. Două sunt cazurile de natură lingvistică: derivarea regresivă pentru obţinerea formei de masculin bibilic (< bibilică), de unde n. fam. Bibilic, cu frecvenţa 7 (Bibilică are frecvenţa 69). Numele de familie Cîţu este perechea masculină a n. fam. Cîţă (frecvenţa 391), -u este sufix antroponimic moţional. Apelativul câţă e regionalism de origine onomatopeică (DEX) din Oltenia (Cf. Atlasul lingvistic român, serie nouă, vol. II, h.383). DNFR nu înregistrează n. fam. Cîţă, în schimb consideră că n. fam. Cîţu provine din bg. Kătso.
Semnalez altă particularitate de natură dialectală: existenţa variantei cucoş, caracteristică graiurilor din Moldova. Frecvenţa 1824 e mai bine reprezentată în jumătatea de nord a Moldovei.
În ce priveşte animalele domestice, au fost reţinute 31 de unităţi antroponimice, dintre care 16 au frecvenţa peste 500: Berbac 2404, Cotoi 2547, Dulău 618, Epure 10037, Iepure 1614, Mînzu 830, Mîţă 834, Mîţu 1087, Oae 608, Oaie 957, Pisică 2306, Purcea 1311, Purcel 2632, Şoldan 930, Ţapu 2128, Vătui 552. Sinonime pentru pisic sunt cotoi, mârtan şi mîţ. Acesta din urmă are pereche feminină pe mâţă, de la care a rezultat porecla şi n. fam. Mîţă (frecvenţa 834). Ca nume de familie, Mîţu se prezintă ca un derivat cu sufixul antroponimic moţional -u. Cât priveşte numele de familie Cotoi, sunt de reţinut frecvenţele din Oltenia, 992, şi Transilvania, 835, din care în judeţul Mureş 630.
Sinonim cu iepure este şoşoi, caracteristic pentru graiurile din Oltenia. Numele de familie Şoşoi, 450, are în Oltenia frecvenţa 374. Caracteristic pentru graiurile din Moldova este şoldan „iepure tânăr", de la care provine numele de familie Şoldan, 930, din care în Moldova 535.
Unităţile de nume Epure, Oae, Pisica îşi datorează existenţa felului defectuos de înregistrare a numelor în documentele de stare civilă.
