În experienţa mea de medic de ţară, de peste 30 de ani, în comunele: Crăciuneşti, Fărăgău, Bogata, Ibăneşti, Miheşu de Câmpie, am avut posibilitatea să observ mulţi bolnavi cu insuficienţă cardiacă.
Problema ce m-a frapat a fost existenţa unei anumite particularităţi în felul în care se manifestă insuficienţa cardiacă la bolnavii din diferite zone geografice: mediul urban (când eram medic militar), rural, de munte sau la şes.
Prin insuficienţă cardiacă se înţelege acea afecţiune, în bolile de inimă, în care funcţiile de pompă ale acesteia sunt scăzute şi apar semne clinice care indică sindromul de insuficienţă cardiacă manifestată prin oboseală musculară, dispnee (lipsă de aer) şi apariţia edemelor la membrele inferioare (umflarea picioarelor), mărirea ficatului şi, în stadiul final, prin insuficienţă şi scăderea funcţiilor normale ale inimii.
Observarea bolnavilor care locuiesc în zonele deluroase şi de munte a relevat că simptomele apar mai repede şi, de multe ori sunt suficiente repausul şi regimul alimentar desodat (fără sarea de bucătărie). La bolnavii de la şes şi de la oraş, insuficienţa cardiacă apare mai târziu, dar revenirea se face mai greu, fiind necesar un tratament cu tonice cardiace, urmat de repaus la pat şi de un regim fără sare.
Mi-am explicat acest fenomen în funcţie de condiţiile de viaţă, de efortul la care este supus bolnavul înainte de instalarea semnelor de insuficienţă cardiacă. Astfel, la bolnavii din zonele de dealuri (colinare) şi de munte, persoane care au o activitate fizică crescută şi sunt solicitate mai mult din cauza condiţiilor de teren, semnele de insuficienţă cardiacă apar mai devreme, iar pacientul, pus în repaus şi cu o medicaţie minimă, va avea o compensare mult mai rapidă. În schimb, bolnavul care locuieşte în zonele de şes şi în oraş nu este solicitat să depună eforturi fizice mari, el dezvoltând mai târziu semnele de insuficienţă ale inimii. Dar precizez că acesta necesită, de la început, un tratament medical complex (tonicardiac, diuretic, însoţit de repaus la pat). Explicaţia acestui fenomen ar consta în faptul că, în prima categorie, mai există o rezervă cardiacă şi este suficient să limităm solicitările inimii pentru ca randamentul ei să-şi revină, spre deosebire de cei care nu au activitate fizică deosebită, iar insuficienţa cardiacă se produce când nu mai sunt rezerve funcţionale ale inimii. Prin urmare, putem spune că există o insuficienţă cardiacă a bolnavului de la ţară, legată de efortul pe care-l depune în activitatea sa de zi de zi, care este mai mare atunci când trebuie să urci dealul sau muntele decât atunci când mergi, lejer, la şes ori te plimbi pe stradă, în oraş.
În încheiere, cred că observaţia aceasta poate fi utilă pentru colegii medici care lucrează în mediul rural, cât şi pentru pacienţii care au probleme legate de inimă. În funcţie de acestea se pot aplica şi tratamentele şi se pot diagnostica şi situaţiile complicate.
