Credinţa creştină - suport moral al omului şi mijloc educativ

Distribuie pe:

Încă de la apariţia sa, omul a simţit nevoia unui sprijin moral, care a fost cu atât mai acută cu cât el era mai neajutorat în lupta cu natura. Omul de pretutindeni şi din toate timpurile şi-a format un ideal, a crezut în ceva, ideal care

i-a servit la orientarea sa în viaţă şi la tonificarea acţiunilor sale. Până la apariţia creştinismului, oamenii nutreau o credinţă naivă în forţele supranaturale pe care şi le imaginau fie ca obiecte neînsufleţite, vietăţi, fenomene ale naturii ce reprezentau un strămoş comun declarat ca protector al tribului, fie ca fiinţe umane (zei) înzestrate cu puteri supra-omeneşti. Omul a simţit, aşadar, întotdeauna nevoia credinţei într-o forţă protectoare. Această forţă protectoare impune oamenilor încadrarea în normele morale ale vremii, sancţionând încălcarea lor. Încadrată întotdeauna în morală, credinţa a constituit şi un reglator al comportamentului uman.

Odată cu elaborarea şi propovăduirea doctrinei creştine, instituţia creştinismului dobândeşte o structură cu fundamentări şi explicaţii teoretico-dogmatice. Colecţia celor 27 de cărţi sfinte care alcătuiesc Noul Testament prezintă temeiurile Bisericii creştine. De acum credinţa se fundamentează pe cunoaştere şi pe sentimente, pe revelaţie, iar practicile religioase răspândite cu repeziciune, pe tot globul, întreţin de mai bine de două milenii focul viu al credinţei. Se poate afirma că educaţia religioasă combinată cu cea morală au constituit axa de rezistenţă a sistemelor educative elaborate de cei mai mari pedagogi ai tuturor timpurilor. Pedagogul ceh I.A. Comenius (secolul XVII) şi-a întemeiat sistemul său pedagogic pe învăţătura creştină. El a arătat că omul este o fiinţă creată de Dumnezeu după chipul şi asemănarea sa şi, ca atare, este o fiinţă perfectă, dar a fost coruptă şi a căpătat moravuri rele care numai prin educaţie se pot îndrepta. El sublinia astfel misiunea reparatorie a educaţiei, de a reda omului ceea ce a pierdut prin păcatul originar. El a conceput trei calităţi de bază ca scop al educaţiei: raţiunea, virtutea şi pietatea, iar scopul educaţiei morale era, după Comenius, cultivarea virtuţilor creştine: înţelepciunea, cumpătarea, curajul, dreptatea.

Ca şi ceilalţi pedagogi clasici, pedagogul englez John Locke considera pietatea împreună cu moralitatea, spunând că în sufletul copiilor trebuie să punem pietate, virtute, bună creştere, înţelepciune şi învăţătură. I.H.Pastalozzi (secolul XVIII) considera că omul posedă de la natură trei forţe interne - forţe fizice, intelectuale şi morale - care se găsesc în stare potenţială. Dezvoltarea lor în armonie şi cultivarea umanităţii în om nu se poate realiza decât dacă aceasta se sprijină pe iubire şi credinţă. „Înălţarea naturii omeneşti la umanitate prin iubire şi credinţă - spune Pestalozzi - este scopul suprem al educaţiei". Morala creştină a fost filozofia care a orientat şi a tonificat omenirea în momentele de cumpănă ale istoriei.

Lasă un comentariu