Mai mult ca oricând, în aceste vremuri postdecembriste ale învolburărilor şi ale lipsei interesului pentru cultură, este mare nevoie de modele. De acele modele, acei înaintaşi, mari personalităţi ale Neamului, la care să ne întoarcem, cu emoţie şi nostalgie, în trecut. Unul dintre acele mari personalităţi, dată de aceste meleaguri, este cărturarul Vasile Netea, cu locul obârşiilor la Deda. Om al rădăcinilor noastre ţărăneşti, un iubitor înfocat al obârşiilor care l-au dat României, istoriei şi culturii noastre naţionale!
Descendent al unei familii ţărăneşti de pe Valea Superioară a Mureşului, aici, la Deda, a fost crescut în credinţa noastră, strămoşească, în Dumnezeu, în Biserica Neamului, „mama noastră a tuturor", cum spunea Mihai Eminescu.
Din păcate, în cazul marelui istoric, în anii acelui „obsedant deceniu", aveau să se confirme cuvintele cronicarului, referitoare la faptul că nu vremurile sunt sub om, ci bietul om sub ele. Arestat, în anul 1952, eliberat în 1955, ca semn al omului sub vremi, Vasile Netea purta, când a fost pus în libertate, acea cămaşă cu 31 de petice, aflată la Muzeul Naţional de Istorie, plătind un greu tribut atitudinii, neaplecării în faţa loviturilor, verticalităţii lui.
Istoric de prestigiu, scriitor înzestrat, corespondent de război, Vasile Netea, urmărit, luni de zile, în anul 1959 este, din nou, arestat şi condamnat la opt ani de închisoare, acuzat de „omisiune de denunţ pentru înaltă trădare", fiind graţiat în 1963.
În aceste împrejurări vitrege, s-a mai dovedit o dată, se arată marile personalităţi. Acele modele de care aminteam. Anii de detenţie, persecuţiile, privaţiunile şi-au spus cuvântul, dar dorul de meleagul natal , mereu îl trăgea, înapoi, acasă.
În dimineaţa zilei de 6 martie 1989, trece la cele veşnice, urmând să fie înmormântat, conform dorinţei sale, lângă tâmpla Bisericii Ortodoxe din Deda.
„Dârz şi perseverent, cum e Mureşul în relieful săpat în stâncă - spunea Ovidiu Papadima -, fenomen în felul lui, el este o concretizare a energiei fizice şi spirituale a transilvănenilor noştri, căliţi în secolele în care au trebuit nu numai să dăinuiască, ci şi să acţioneze până la încleştarea luptei, pentru a-şi păstra fiinţa naţională".
Regretatul Valentin Borda îl descria astfel: „Era blând, ca apele râului după ce scapă din strâmtoarea munţilor, a purtat, în timp, semeţia culmilor Scaunului, Bistriciorului, Pietrosului, când stau, bântuite de vremuri; a fost ca un cerb hăituit de nelinişti ancestrale; s-a dăruit luptei cu fervoarea lui Iancu cel Mare; munca i-a fost sărbătoare, trăită febril".
Despre cel care a iubit munţii Călimani şi ai Gurghiului, cu vârful Pietrosu, Scaunul Domnului, care a cântat Mureşul, scriitorul Ilie Şandru spunea: „Transilvania şi-a găsit, în personalitatea de excepţie şi în opera sa, robustă şi vastă, una dintre cele mai bune încorporări!".
Vasile Netea a iubit pădurile, stâncile, păsările, păstrăvii, ciobanii, turmele şi talăngile lor, care au constituit acele surse de inspiraţie, şi pentru creatorul anonim, ale cărui creaţii le-a adunat, împreună cu dr. Eugen Nicoară, în anul 1936, în culegerea de folclor „Murăş, Murăş, apă lină", cu o prefaţă de Ion Agârbiceanu.
Continuator al vrednicilor înaintemergători - Constantin Romanu-Vivu, Nicolae Petra Petrescu, George Bariţiu, Alexandru Papiu Ilarian, Ilarie Chendi, Simion Popescu, Simion C. Mândrescu, Teodor Ceontea, Andrei Ghidiu, Aurelian Borşianu, Octavian Codru Tăslăuanu, Emilian Popescu, Ion Chinezu -, Vasile Netea a reţinut şi a lăsat, pentru posteritate, odată cu descrierea minunatelor meleaguri natale, acele obiceiuri şi datini legate de sărbătorile Crăciunului, Anului Nou, Bobotezei, Paştelui, de nunţi şi hore (cuprinzând creaţii din Deda, Filea, Pietriş, Râpa, Maioreşti, Vătava, Adrian), balade, doine, chiuituri, colinde, contribuind, esenţial, la „dezvoltarea mişcării folclorice naţionale".
Oamenii, locurile copilăriei, istoria cu ale ei continue frământări, nostalgiile şi-au făcut loc în inima lui, apoi în acele pagini de aur ale operei sale. Este şi ideea esenţială, de înaintemergător, cuprinsă în cartea „Mureşul Superior - vatră de cultură românească", scrisă la Râmeţi, fiindu-i aproape, pe atunci, episcopul Emilian Birdaş, mitropolitul Ardealului - Antonie Plămădeală, Vasile Netea, vorbind, elogios, despre „Cazania lui Varlaam", „Psaltirea în versuri" a lui Dosoftei, despre Antim Ivireanul, Petru Maior, Andrei Şaguna, Ioan Lupaş, Elie Miron Cristea, despre marile personalităţi ale românilor, lăsându-ne o bogată moştenire prin cărţile: „Constantin Romanu-Vivu", „De la Petru Maior la Octavian Goga", „Istoria Memorandumului din Transilvania şi Banat", „George Bariţiu - viaţa şi activitatea" (carte încununată, în anul 1968, cu Premiul Academiei); „O zi din istoria Transilvaniei - 1 Decembrie 1918", „Pe drumul unităţii naţionale", „Nicolae Iorga - istoric al unităţii naţionale", pentru a ne opri doar la câteva.
În cartea „Sub stindardul ASTREI", Vasile Netea a cuprins activitatea Despărţământului Reghin al ASTREI, cu rol extraordinar în culturalizarea românilor de pe aceste meleaguri mureşene, „prin eforturi puternice şi statornice", cu „dragoste şi jertfă", prin „lupta năprasnică şi fără odihnă pentru libertatea naţională" în această zonă a Mureşului Superior.
De astfel de modele are nevoie neamul românesc, mai ales în aceste tulburi vremuri postdecembriste!
Despre această vatră de cultură românească, Deda, sfinţind locul, în finalul cărţii „Mureşul Superior, vatră de cultură românească", Vasile Netea scria, cu acea emoţionantă invocare poematică: „Curgi, Mureşe, curgi lin, aşa cum curgi de milioane de ani, viaţa ta, viaţa valurilor tale e fără sfârşit. Fiii tăi, cei de azi, ca şi cei de ieri, ca şi cei de mâine, te vor adora de-a pururi!".
