„SFÂNTUL"din Ciobotani

Distribuie pe:

„În toate privinţele v-am dat o pildă şi v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi, şi să vă aduceţi aminte de CUVINTELE DOMNULUI IISUS, care însuşi a zis: „Este mai ferice să dai decât să primeşti". VÂGA GHEORGHE s-a născut în satul Ciobotani, Mnimneşeşti, la data de 20 martie 1920, într-o familie de ţărani creştini cu opt fraţi. Părinţii au decedat de tineri la vârsta de 53 ani, tata, mama, la 43 ani. Rămânând orfani au trebuit să aibă grijă unul de celălalt. Gheorghe a avut grijă de fraţii mai mici. A făcut 5 clase şi a fost nevoit să abandoneze şcoala, fiind nevoit să se ocupe de întreţinerea fraţilor mai mici. Ocupaţia era munca câmpului şi creşterea animalelor. Gheorghe a cunoscut viaţa vitregă de munte, ierni geroase, zăpadă mare, trebuia să meargă cu raniţa în spinareîn munţii Călimanului, pentru colectarea de răşină de pe brazi, pentru a primi câţiva lei. Deplasarea se făcea pe jos prin pădure la o distanţă de 30 km. Vara se deplasa tot în munţi, pentru a recolta zmeura: acasă îl aşteptau fraţii mai mici pentru a le aduce de mâncare. Gheorghe îşi îndeplinea cu cinste calitatea de frate mai mare. Localitatea fiind sub dominaţia AUSTRO-UNGARĂ, Gheorghe a fost încorporat şi dus pentru a-şi satisface serviciul militar în ţara vecină Ungaria, avea în îngrijire caii comandanţilor. Dimineaţa când se făcea inspecţie, la fiecare cal trebuia să se găsească 12 grămăjoare de praf în urma ţeselării cailor. Dacă nu se găsea această cantitate, lui Gheorghe i se aplica o corecţie disciplinară de 12 lovituri de scorbaci. Dacă se repeta,pedeapsa era mai aspră, tragerea pe stâlp. În urma unei astfel de pedepse, Gheorghe a dezertat din ARMATA UNGARĂ, s-a refugiat în munţii Călimani, timp de o săptămână a urmărit patrula maghiară, modul cum se schimba, orele de patrulare, şi într-o noapte a reuşit să se refugieze în România, trecând graniţa fraudulos. S-a angajat la un boier, în Moldova, ŢIBĂNEŞTI, unde a întâlnit-o pe moldoveanca Maria, pe care ulterior a adus-o în Ardeal. Maria a născut cinci copii pe care i-a crescut împreună cu Gheorghe. Gheorghe era un om muncitor, muncea de dimineaţa de la ora 4 până seara la ora 22 pentru întreţinerea familiei. Era un om aspru, greutăţile l-au maturizat de mic, bolnav după lucru, gospodar desăvârşit, creştin cu frică de DUMNEZEU, nu făcea rău la nimeni, muncea cinstit, numai din palme, dădea şi la altul. Într-o noapte un hoţ i-a sustras un miel de la afumătoare, l-a prins şi l-a chemat în casă, a împărţit mielul cu hoţul, ştiind că acesta era necăjit. Drept recompensă hoţul i-a adus într-o dimineaţă doi berbeci. Gheorghe nu i-a primit, a mers cu berbecii şi cu hoţul la omul de la care i-a furat. În urma acestui gest, hoţul a devenit creştin. Gheorghe împreună cu Maria a botezat şi cununat aproape tot satul, lumea îl respecta. Gheorghe în viaţa lui trecătoare a avut şi greutăţi. A fost operat de opt ori, iar la ultima operaţie i-a fost rezecat întreg stomacul, mâncarea fiind introdusă în intestinul subţire. Cu toate că starea de sănătate îi era precară Gheorghe lucra la munca câmpului, de multe ori se punea în genunchi şi privea la rădăcina porumbului şi a cartofilor cu multă dragoste, rugându-se să poată smulge buruienile de la plantele semănate de el. În urma suferinţelor, Gheorghe a plecat în veşnicie în anul 1998. L-a condus pe ultimul drum multă lume, a fost plâns de familie şi de cei apropiaţi. A fost înmormântat în poiană, pe un dâmbuţ, de unde privea cu mult drag la casa care a făcut-o cu multă trudă, şi a lăsat-o la cei pe care i-a iubit.

BUNUL CREATOR SĂ-L ODIHNEASCĂ ÎN PACE! 

Lasă un comentariu