Carmen Frandeş -„Vis creţ pe Gurghiu"

Distribuie pe:

,,CARMEN este o explozie de fericire, un bulgăre de aur care se rostogoleşte peste cuvinte dăruind tuturor lumină şi bucurii. Ea şi-a transformat sufletul într-un sanctuar în care bunicii, familia şi prietenii sunt cuvinte sacre, iar amintirile copilăriei sunt firul acela lung, subţire şi delicat din caierul bunicii ce o ţine încă ancorată în inocenţă şi puritate sufletească.

Mai întâi, însă, şi-a descoperit limbajul trupului în unduirile dansului. Aşa a învăţat armonia. Apoi, a venit cuvântul. A simţit nevoia de a-şi dezvălui preaplinul sufletesc celor dragi şi a transformat cuvintele în curcubeu revărsat peste o carte, iar rândurile au început să se lumineze şi să devină verzi, când păşea în grădina bunicilor, roşii, când simţea îmbrăţişarea celui drag, albastre, când se scălda în ochii încărcaţi de dragoste frăţească a lui Ionuţ, sau albe, când privea cu nesaţ miracolul vieţii şi poate, toate culorile la un loc, atunci când simţea mângâierea caldă a privirilor Paulei ce-i venea de dincolo de cuvinte.

Da! Aceasta este Carmen! Un izvor nesecat de fericire şi de bucurii, un dar dumnezeiesc într-o lume care se vrea mai bună şi care îşi caută încă drumul.

Ea ne-a descoperit pe noi, s-a descoperit pe sine şi acum dăruieşte lumina!"

 

Prof. Zoe Pîrâianu

 

În această lume modernă a tentaţiilor, tânăra autoare îşi întoarce privirea şi sufletul către Dumnezeu într-o încercare de recuperare a tradiţiilor româneşti, ca o concretizare a existenţei noastre pe acest pământ. Viziunea este una optimistă, răzbate energia, vitalitatea, iubirea, credinţa, bunătatea. Printre rânduri, putem desluşi biografia autoarei, pasiunea acesteia pentru dans, dragostea faţă de sora şi fratele ei, respectul acordat părinţilor, toate fiind coroborate cu atitudinea cucernică faţă de Divinitate.

 

Prof. Maria-Magdalena Suciava

Lasă un comentariu