Un gest iresponsabil!

Distribuie pe:

Sunt, și mă mândresc, fiu de țărani, gospodari care iubeau animalele, acei prieteni fără grai ai omului. Aveau o deosebită grijă față de vitele, caii, oile, purcelușii, cățelușii, pisicile din gospodărie, hrănindu-le cum se cuvine, având grijă de sănătatea lor, moștenire din moși-strămoși. Așa m-au învățat, de mic, și pe mine părinții. Așa am simțit că trebuie să fac și eu. Rămân revoltat, văzând acele terifiante imagini cu acele vaci abandonate, de un stăpân fără suflet, aruncate direct pe străzile din Lupeni, urlând de foame, adunând și hrănindu-se cu ce mai găsesc pe la lăzile de gunoi! O femeie miloasă, săracă, le dă, când și cum poate, pâine cumpărată din puțina ei pensie, ca vacile să nu moară de foame. Doamne, ce vremuri cumplite am ajuns, în această Românie postdecembristă! Ce suflet mizerabil trebuie să aibă un individ, care numai om nu este, în stare de o astfel de cruzime, aruncând în stradă, ca pe niște cățeluși, acele animale?! Nu există legi împotriva unor astfel de gesturi iresponsabile? Unde se va ajunge, azi-mâine, dacă fiecare gospodar și-ar abandona animalele, față de care au o responsabilitate, în mijlocul drumului, cum le vine lor vreo stupidă idee?

Lasă un comentariu