Din Doamnele lunii martie la Târgu-Mureș Analia Selis a avut un concert sold-out (vândut complet) de Mărțișor la Filarmonică!

Distribuie pe:

La fel de bună ca și în anteriorul concert de la Filarmonică, arătoasă, exotică, senzuală, dar în același timp foarte decentă, la fel de elegantă și sobră în negru, ulterior în alb cu alte culori discrete, Analia Selis a dovedit, din nou, în recitalul de tango cu orchestră simfonică, faptul că e o adevărată profesionistă, depășește cu adevărat și prin comportamentul diplomat, absolut toate cântărețele din țară! Nu știu câte ar mai putea să cânte cu orchestră simfonică! Originară din Argentina, are un site la fel de profesionist, unul din cele mai bune văzute de mine, din care am extras următoarele informații. A început să cânte de la primele amintiri ale vieții sale. În anul 1998 a obținut diploma de educatoare în muzică de la Universitatea de profil din Tucuman, Argentina. A obținut titlul de Vocal Performance la Universitatea din Boston, SUA, în 2002. Căsătoria cu Răzvan Suma, pe care l-a întâlnit tot acolo ca și coleg al ei de facultate, a adus-o în România. În 2004 a reprezentat Argentina la Cerbul de Aur din Brașov și s-a clasat pe locul 3. În urma acestui mare succes a fost solicitată de Pro Music să înregistreze 4 albume. A fost invitată și la Festivalul Internațional George Enescu. Tangoul de cameră este un gen foarte greu, pe care deocamdată doar ea îl poate cânta în țara noastră! A avut un succes răsunător cu turneul Piazzola, acest autor fiindu-mi cunoscut așa cum am scris, din spectacolul Ancăi Țurcașiu Maria de Buenos Aires. O adevărată doamnă a muzicii, merită acest loc special în ediția de 8 Martie! Spectacolul a avut loc în aceeași seară când vicepremierul Sevil Shhaideh a avut vizita la Consiliul Județean, motiv pentru care credem că și Festivalul de Film al Ansamblului „Mureșul" și alte proiecte ale aceleiași instituții vor fi de același succes. Urmează un spectacol din al cărui afiș ne-au atras atenția doar două nume, Adrian Daminescu și Luminița Anghel, care sperăm că vor fi prezenți în spectacolul organizat tot de CJ.

Lasă un comentariu