Și animalele sunt părtașe lumii transfigurate

Cuviosul Gherasim de la Iordan, (sărbătorit în calendarul creștin ortodox pe data de 4 martie), este cunoscut multora dintre creștini pentru prietenia neobișnuită pe care o avea cu un leu. Fiind călugăr și ducându-și viața aspră în pustiul Tebaidei, în secolul al VII-lea, Cuviosul Gherman s-a apropiat atât de mult de Dumnezeu prin trăirea sa, încât și fiarele sălbatice îl ascultau. De aceea, nu e de mirare că avea pe lângă sine un leu pe care îl folosea la treburi ca pe un animal pașnic, iar între ascultările leului era și aceea de a însoți la păscut și la căratul apei un catâr. S-a întâmplat însă că, într-o zi, o caravană de negustori care trecea pe lângă catâr l-a furat pe acesta. Seara, când leul a mers după el să-l aducă la chilie, nu l-a mai găsit. Văzând că vine doar leul singur, ucenicul Sfântului Gherasim a crezut că leul mâncase catârul și i-a spus sfântului. Atunci, cuviosul a poruncit leului să facă el treaba măgarului, iar leul s-a supus, cărând pe spatele lui vasele cu apă, silindu-se să nu-l supere pe stăpân.

Într-o zi, a trecut iarăși pe lângă râu caravana ce furase catârul. Citim în viața Sfântului Gherasim despre deznodământul minunat: „Când s-au apropiat de râul unde se găsea leul ca să aducă apă, leul văzând și cunoscând catârul, care urma cămilelor fiind legat de ele, năpustindu-se cu o săritură neașteptată, i-a înspăimântat pe neguțători și i-a pus pe fugă. Apoi, apucând catârul de căpăstru, l-a tras după sine, iar catârul a tras după el toate cămilele de care era legat și care la rândul lor erau legate una de alta, așa cum este obiceiul, și le-a adus la chilia sfântului. Apoi bătând cu coada la ușa chiliei, le-a înfățișat sfântului ca pe un vânat. Văzând aceasta, Sfântul Gherasim, zâmbind ucenicului său, a zis: În deșert am grăit rău despre leu; deci, să fie mai departe slobod de slujba pe care o săvârșea și să se ducă să petreacă după obiceiul său. Atunci leul, plecându-și capul, ca și cum ar fi mulțumit sfântului, și-a luat calea către munte.

Și, o dată pe săptămână venea și se apropia de sfânt, plecându-și capul înaintea lui, ca și cum i s-ar fi închinat. După ce Sfântul Gherasim s-a săvârșit din viață, leul a venit din nou să-și primească binecuvântarea. Dar, negăsind pe sfânt și aflând de la ucenicul acestuia despre sfârșitul lui și fiind dus la mormântul sfântului, mai întâi a scos aici niște mugete ușoare, dar în cele din urmă, răcnind cu multă putere, și-a dat duhul.

Astfel mărește Dumnezeu pe cei ce-L slăvesc pe Dânsul, încât face ca și fiarele să li se supună celor ce păstrează neîntinat chipul și asemănarea Sa.

 

Lasă un comentariu